Radu Miruță este noul ministru interimar al Apărării. Numirea sa a fost publicată în Monitorul Oficial

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, preia interimatul la Ministerul Apărării Naţionale, după ce, vineri seara, a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prin care a fost desemnat în această demnitate, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 nov. 2025, 21:19
Radu Miruță este noul ministru interimar al Apărării. Numirea sa a fost publicată în Monitorul Oficial

De asemenea, a fost publicat în Monitorul Oficial şi decretul prin care se ia act de demisia din funcţie a lui Ionuţ Moşteanu, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naţionale şi astfel se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretul prin care ia act de demisia ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu, şi cel prin care îl desemnează interimar pe ministrul Economiei, Radu Miruţă.

Ionuţ Moşteanu şi-a prezentat vineri demisia din funcţie.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. Am discutat cu preşedintele, cu premierul, cu preşedintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR şi le mulţumesc pentru susţinere şi încredere. Fac acest gest cu asumare şi respect faţă de Armata Română. România şi Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră naţională trebuie apărată cu orice preţ. Nu vreau ca discuţiile despre formarea mea şi greşelile pe care le-am făcut acum mulţi ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum ţara”, a scris Moşteanu, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Ilie Bolojan a transmis, ulterior, că a luat act de demisia lui Ionuţ Moşteanu şi că îl propune interimar pe ministrul Economiei, Radu Miruţă.

„Am luat act de demisia domnului Ionuţ Moşteanu din funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi vicepremier al Guvernului României. Îi mulţumesc pentru activitatea depusă în exercitarea mandatului. Îi voi propune preşedintelui României ca interimatul funcţiei să fie asigurat de domnul Radu Miruţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului”, a anunţat prim-ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după destinatar. Potrivit datelor Gift Idea, valoarea medie comandată la......
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, care a înregistrat un ...
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
Recalcularea prețurilor pentru transferurile internaționale va aduce o modificare de la schimbarea comisionului variabil ...
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii de la 1.500 de lei
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 27 de magazine în ţară, va deschide un magazin lângă ...