Rădulescu, BNR: România este ţara cu cel mai mic nivel de intermediere financiară din Uniunea Europeană

România este ţara cu cel mai mic nivel de intermediere financiară din Uniunea Europeană, cu 50% din PIB, media europeană fiind de peste 200%, a declarat, joi, şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, la Conferinţa Naţională a Creditului IFN.
Economica.net - J, 16 nov. 2017, 11:01
Rădulescu, BNR: România este ţara cu cel mai mic nivel de intermediere financiară din Uniunea Europeană

‘Suntem, de departe, ţara cu cel mai mic nivel de intermediere financiară. Este undeva la 50% din produsul intern brut. Următoarea ţară în această listă este Bulgaria, care are cam 98%, după care urmează Polonia, cu puţin peste 100%. Media Uniunii Europene e de peste 200%. Din acest punct de vedere suntem mai jos decât alţii. Sunt motive numeroase. În primul rând, chestiunea cu 70 şi ceva la sută cu serviciul datoriei. Nu sunt două lucruri comparabile, cu totalul datoriei. Serviciul datoriei se referă la cât are de plătit o persoană fizică din venitul pe care îl are într-o lună’, a spus Rădulescu.

Potrivit acestuia, nivelul de peste 70% apare numai la persoanele cu venituri foarte scăzute.

‘Nivelul acesta de peste 70% apare numai la veniturile foarte scăzute, din ultima treime a veniturilor înregistrate din muncă. Cei cu venituri mai mari au o pondere mai mică a creditului. Pe noi ne preocupă într-o mai mică măsură aceea. Aţi văzut că am trecut prin experienţa extrem de neplăcută a legii dării în plată şi îngheţarea cursului la francul elveţian, reglementări legale care au venit în întâmpinarea faptului că problema devenise reală, acută. Sigur, soluţia adoptată de legiuitor nu era una fericită şi ea a fost în final respinsă de Curtea Constituţională, ceea ce ne-a salvat dintr-o primejdie la nivelul sistemului financiar’, a precizat oficialul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...