Raed Arafat: Sancțiunile pentru blocarea căilor de evacuare pot ajunge la 100.000 de lei și închiderea localului

Blocarea căilor de evacuare se sancţionează cu amendă ce poate ajunge la 30.000 - 100.000 de lei şi închiderea pentru două luni a respectivului local, iar responsabilitatea revine celui care administrează, a declarat sâmbătă şeful Departamentului de Urgenţă, Raed Arafat, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 04 mart. 2023, 15:18
Raed Arafat: Sancțiunile pentru blocarea căilor de evacuare pot ajunge la 100.000 de lei și închiderea localului

„Responsabilitatea este a celui care administrează localul, noi când constatăm luăm măsuri şi măsura închiderii este o măsură de protecţie a populaţiei, pentru că asta înseamnă că există un risc major acolo prin nerespectarea unor reguli. Legea a fost şi este foarte clară în acest sens, dacă ai un număr (n.r. de persoane) care este stabilit şi toţi au un număr în autorizaţiile lor în documentele de la primărie, unde declară că ei sunt pentru 100 – 200 de oameni, dacă depăşeşti cu până la 10%, este o amendă foarte serioasă, iar în cazul în care depăşeşti 10%, este 30.000 până la 100.000 de lei, plus închidere două luni, lucru care a fost practicat. Iar odată ce s-a închis nu se redeschide decât după două luni, şi acolo unde e nevoie de autorizare nu se mai deschide decât după ce ai autorizarea”, a precizat Arafat la încheierea Săptămânii Protecţiei Civile, eveniment organizat de MAI.

El a făcut această precizare în contextul unei întrebări privind măsurile care se iau împotriva celor care blochează căile de evacuare în restaurantele din Centrul Istoric, unde se constată zilnic acest lucru.

Arafat a adăugat că pompierii verifică continuu aceste probleme, însă a precizat că este imposibil să păzeşti permanent fiecare amplasament cu un pompier sau un poliţist.

„Colegii de la pompieri merg şi fac verificări, legea prevede că dacă se eliberează în faţă ieşirea de urgenţă înseamnă că este ok. Nimeni nu ştie după ce pleacă persoana de la control dacă persoana este atât de iresponsabilă să blocheze din nou ieşirea de urgenţă. Dacă vedeţi ieşiri de urgenţă blocate anunţaţi şi o să vină colegii să verifice. Este imposibil, nu putem păzi fiecare amplasament cu un pompier sau un poliţist acolo. Pompierii merg şi fac verificările. La sfârşitul anului trecut, dacă nu greşesc, 15 cluburi au fost închise, în mod deosebit, pentru un număr mai mare de persoane decât cel permis în incintă, lucru care este extrem de grav. Riscăm să repetăm alte catastrofe numai prin faptul că în loc să am 100, am 300 înăuntru şi când am o urgenţă, să nu poată să iasă şi să se calce în picioare şi să moară călcaţi unii de ceilalţi. Asta o explicăm de foarte mult timp, controalele vor continua. Acţiunile IGSU au avut loc şi au luat măsuri serioase, amenzi şi închidere acolo unde s-a impus. Şi acest lucru se va continua, nu a fost o acţiune unicat, facem acţiuni continue”, a conchis Arafat.

Potrivit acestuia, o măsură care ar putea fi implementată prin lege este cea a afişării obligatorii de către fiecare local a numărului maxim de persoane admis în incintă.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Barna propune un moratoriu de câteva luni pentru moțiunile de cenzură, astfel încât să nu fie afectate proiectele prin PNRR și SAFE
Dan Barna propune un moratoriu de câteva luni pentru moțiunile de cenzură, astfel încât să nu fie afectate proiectele ...
Eurodeputatul Dan Barna a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută sâmbătă la Iaşi, că una dintre soluţiile posibile pentru depăşirea crizei politice ar fi un acord......
Nicușor Dan: Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect faţă dreptul internaţional. România nu este parte la acest conflict
Nicușor Dan: Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect faţă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a condamnat ferm "comportamentul iresponsabil" al Rusiei şi a declarat că incidente precum cel ...
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în trei oraşe. Salariile nete pentru lucrători part time încep de la 1.500 de lei
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în trei oraşe. Salariile nete pentru lucrători part time încep de la ...
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Moşniţa Nouă ...
Avioanele au început din nou să decoleze de pe Aeroportul din Teheran, pentru prima dată de la începutul războiului
Avioanele au început din nou să decoleze de pe Aeroportul din Teheran, pentru prima dată de la începutul războiului
Avioanele au decolat sâmbătă de pe Aeroportul Internaţional din Teheran pentru prima dată de la începutul războiului ...