1EUR = 4.7777 RON | Bucureşti 6 º

Companii

Rafinăriile din Europa, pe muchie de cuţit. Cum merg ale noastre. ANALIZĂ

Rafinăriile vest europene se confruntă, de mai mulţi ani, cu un mediu economic dificil, generat, printre altele, de modificarea cererii de produse petroliere, de scăderea marjelor, de concurenţa asiatică şi de normele drastice de mediu.

27 noi, 2012 | Mihai Nicut | ECONOMICA.net

La începutul acestui an, Petroplus, cea mai mare companie independentă de rafinare din Europa, a dat faliment, sub povara unei datorii de 1,7 miliarde de dolari. Opera cinci rafinării în vestul Europei, în Elveţia, Franţa, Belgia, Germania şi Marea Britanie. A fost foar vârful aisbergului: mari companii petroliere fie au vândut din capacităţi, în general către companii asiatice sau ruseşti care au interesul să intre pe piaţa europeană, fie au fost obligate să închidă. Anul trecut, Bloomberg scria că nu mai puţin de 15 rafinării din Europa urmau să fie vândute sau închise, fiind deţinute de giganţi ai industriei petroliere, ca Chevron, Total sau Shell.

În doar trei ani (2009-2011), capacitatea de rafinare din Europa (închidere sau conversie în depozite) a scăzut cu 878.000 de barili pe zi, adică de circa nouă ori capacitatea Petromidia, cea mai mare rafinărie românească. Cel mai mult s-a închis în Franţa şi Germania.

Dacă acum 20 de ani, în Uniunea Europană se rafina 24% din producţia globală de ţiţei, anul trecut procentul a scăzut la doar 16%. În termeni de puncte procentuale, cifra pentru China a crescut de patru ori, de la 3% în 1980 la 12%, iar contribuţia rafinăriilor din Orientul Mijlociu la producţia globală de produse petroliere este de peste două ori mai mare. India a ajuns să rafineze 5% din tot petrolul rafinat în lume, de la 1% în 1980.

Detalii în graficul de mai jos (Sursa: David Wood and Associates)

Rafinarii

Vezi aici graficul la dimensiune maximă

De ce se întâmplă asta? În primul rând, cererea în creştere de produse petroliere din anumite zone ale lumii i-a făcut pe marii jucători din industrie să fie cât mai aproape de consumator. Or, unde creşte cel mai mult consumul? În nici un caz în Europa, după cum se poate vedea din graficul de mai jos (Sursa: BP)

 Unde creste consumul de produse petroliere

Vezi aici graficul la dimensiune maximă

Apoi, în industria petrolieră mărimea contează, mai ales în ultimii ani, iar rafinăriile foarte mari joacă un rol din ce în ce mai important. Marile companii petroliere, fie că sunt internaţionale, fie naţionale, preferă să deţină mari capacităţi de rafinare, comparativ cu unităţi mai mici şi dispersate, din motive care ţin de eficienţă. Or, cea mai mare rafinărie din UE, operată de Shell în Olanda, cu o capacitate de rafinare de 404.000 de barili de pe zi (de două ori mai mare decât toată producţia Petrom, ca o comparaţie) este abia pe locul 18 în topul celor mai mari rafinării din lume.
Cea mai mare rafinărie din lume se află în Venezuela, şi are o capacitate de 940.000 de barili pe zi, podiumul fiind completat de două rafinării din Coreea de Sud.

Mixul de produse petroliere cerut de piaţă este o altă provocare la care rafinăriile din UE trebuie să facă faţă. Consumatorii din Europa manifestă, de mai mulţi ani, o cerere în creştere pentru distilatele medii (categorie în care intră motorina), în defavoarea celor uşoare, categorie în care intră benzina. Or, la capacităţile existente şi dată fiind şi cantitatea în creştere de ţiţei greu pe care trebuie să o proceseze (din care iese multă păcură, care are la rândul ei o cerere în scădere în Europa), nu pot îndeplini în totalitate cererea de motorină. De aceea, în multe state europene, o mare parte din necesarul de motorină se importă. În România spre 30%. Este adevărat că, pe de cealaltă parte, rafinăriile de pe bătrânul continent asigură o parte din necesarul de benzină al Statelor Unite. Pe ansamblu însă, Europa este importator net de produse petroliere: în 2011 a importat 132 de milioane de tone şi a exportat doar 86. Evident, ar fi avut capacitatea să producă mai mult, inclusiv pentru propria piaţă: gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de sub 80%, procent semnificativ inferior celui din America de Nord, Orientul Mijlociu sau Asia.

Iată cum a evoluat consumul de benzină şi motorină în UE. Sursa: Eurostat

Tabel consum carburanti UE

Vezi aici tabelul la dimensiune maximă

Constrângerile legate de mediu sunt însă cele mai mari provocări pentru rafinăriile din Europa. În ultimii ani, legile Comisiei Europene obligă companiile petroliere să ofere pieţei carburanţi din ce în ce mai puţin poluanţi, iar continua adaptare a instalaţiilor la noile constrângeri legate de conţinutul tot mai mic de sulf din carburanţi este foarte costisitoare. Un dezavantaj competitiv faţă de rafinăriile din alte zone, mai ales de pe pieţele energetice, care pot pune pe pieţe de acolo carburanţi ceva mai "murdari". Spre exemplu, dacă în UE conţinutul maxim este de sulf este de 10 părţi per milion (ppm), în China este de 2.000.

Mai jos, puteţi vedea limitele maxime de sulf din carburanţi, exprimate în ppm. Sursa: David Wood & Associates.

Limita maxima de sulf din carburanti

Vezi aici tabelul la dimensiune maximă

 

Ce au făcut rafinăriile româneşti

Rompetrol şi Petrom, companiile care deţin cele mai mari rafinării funcţionale din România au fost obligate şi ele să se alinieze la standardele de mediu şi la constrângerile pieţei. Cu bani mulţi cheltuiţi, chiar dacă strategiile lor diferă.

Petrom are un program de modernizare de 600 de milioane de euro, care se întinde până în 2014, pentru rafinăria Petrobrazi, singura pe care o mai operează. Compania a alocat 100 de milioane de euro doar pentru unitatea de distilare a ţiţeiului, pentru a permite rafinăriei să proceseze tot ţiţeiul extras de Petrom din România, şi a creşterii motorinei în mixul de produse. În paralel, a scăzut capacitatea de rafinare până la 4,2 milioane de tone/an, compania preferând să rafineze doar ţiţeiul din producţia internă, cu o reducere a riscurilor legate de volatilităţile pieţei internaţionale. După cum au spus oficialii companiei petroliere, programul de investiţii este cel mai complex din toată istoria rafinăriei.

Cei de la Rompetrol au finalizat în august programul de modernizare de 380 de milioane de dolari a rafinăriei Petromidia, iar strategia lor a fost alta: în ciuda mediului defavorabil pentru rafinăriile din Europa, au crescut capacitatea de rafinare de la 3,8 milioane de tone la 5 milioane. Dat fiind că rafinăria cumpără ţiţei kazah de la compania-mamă, KazMunaiGaz din Kazahstan, şi nu livrează produse doar în România, o parte din investiţii au mers şi către finalizarea terminalului marin de la Midia şi către creşterea capacităţii de export carburanţi şi GPL. Petromidia a ajuns la standardele de mediu Euro 5, producând combusitibil cu conţinut redus de sulf (mai puţin de 10 ppm-părţi per milion) din ţiţei greu, de tip Ural, din ţările fostului spaţiu sovietic.

Profitabilitatea afacerii de rafinare a petrolului are un indicator propriu, denumit marjă de rafinare, ceea ce, grosier, s-ar traduce prin diferenţa între preţurile de valorificare ale produselor finite (în special carburanţi) şi costurile cu achiziţia şi prelucrarea ţiţeiului. Este un indicator foarte volatil, care ţine atât de cotaţii la ţiţei şi produse petroliere, cât şi de strategia de business a fiecărei companii petroliere şi poate fi chiar şi negativă, aşa cum s-a întâmplat în Europa în ultimii ani.

Pe ansamblul ultimelor nouă luni din acest an, rafinăria Petromidia a reuşit o marjă netă de rafinare de 0,91 dolari pe baril, iar datele din trimestrul trei arată o situaţie şi mai bună, de 7,42 dolari pe baril, ceea ce poate fi şi un efect al investiţiilor făcute în optimizarea rafinăriei-de a rafina ţiţei mai greu şi mai sulfuros, dar mai ieftin, şi de a obţine carburanţi de aceeaşi calitate.

Petrom afişează o marjă de rafinare negativă pentru rafinăria Petrobrazi, de un dolar pe baril la nouă luni, dar ultimul trimestru arată o uşoară îmbunătăţire, marja fiind tot negativă, dar de minus 0,46 dolari pe baril. (La Petrom,Indicatorul marjei de rafinare se bazeaza pe cotatiile internationale ale produselor [Augusta] si ale titeiului Ural precum si pe un set de produse standardizat, tipic rafinariei Petrobrazi-n.red.). Este adevărat că rafinarea nu este principala direcţie strategică a celor de la Petrom, compania fiind interesată mai ales de sectorul de upstream-explorare şi producţie, acesta fiind şi cel care generează majoritatea profiturilor.

Cum se prezintă situaţia din punct de vedere financiar: Petromidia a înregistrat un profit EBIT de 36 de milioane de dolari în trimestrul trei, dar, pe ansamblul primelor trei luni are un rezultat negativ-48 de milioane.

Petrom a afişat, pentru al treilea trimestru, un EBIT (fără elemente speciale) de 189 de milioane lei (circa 54 de milioane USD). Pe ansamblul primelor nouă luni însă, şi Petrom afişează EBIT negativ-aproape 14 milioane USD. Menţionăm că, pentru Petrom, datele se referă la sectorul de rafinare şi marketing, nu doar la activitatea rafinăriei Petrobrazi.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO