Raiffeisen Bank a pierdut definitiv procesul prin care contesta o amendă de 50.000 de lei acordată de ANPC

Tribunalul Bucureşti a respins definitiv, pe 24 iunie, contestaţia depusă de Raiffeisen Bank România împotriva amenzii de 50.000 de lei aplicată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru practici comerciale incorecte în ceea ce priveşte stabilirea unui anume cuantum de dobândă, la unele credite, fără informarea debitorilor, potrivit unui comunicat al ANPC, remis, luni, Agerpres.
Economica.net - lun, 29 iun. 2020, 14:23
Raiffeisen Bank a pierdut definitiv procesul prin care contesta o amendă de 50.000 de lei acordată de ANPC

Cazul a început cu apariţia în spaţiul public, în 2017, a unor documente interne ale băncii, din perioada 2006-2007, din care rezulta că banca intenţiona majorarea unilaterală a dobânzilor la creditele în franci elveţieni, lei şi euro, fără a informa consumatorii vizaţi.

„Ca urmare a acestor informaţii, ANPC a iniţiat o acţiune de control, iar comisarii au constatat, la momentul respectiv, faptul că banca nu a depus toate diligenţele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare al consumatorilor. Conform documentelor, s-a stabilit faptul că, în perioada februarie – decembrie 2008, Raiffeisen Bank a acordat 914 credite cu dobânda promoţională de 4,6%, şi fixase în sistem faptul că, peste un an, rata dobânzii va fi de 5,4% (informaţie care nu a fost comunicată vreunui consumator), pentru că ulterior să o majoreze la 5,6%”, spun reprezentanţii ANPC.

Aceştia au arătat că, potrivit contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual, astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6% /an, respectiv 14% /3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv LEI şi EURO).

Ca urmare a acţiunii de control din octombrie 2017, ANPC a constatat încălcarea de către Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte şi a aplicat băncii o amendă de 50.000 lei.

„În sensul celor de mai sus, practica comercială incorectă folosită de către Raiffeisen Bank constă în neinformarea în prealabil a consumatorului despre viitoarele costuri ale produsului financiar, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. Astfel, se impune informarea corectă şi completă a consumatorului, fără a omite o informaţie esenţială, necesară unui consumator mediu, ţinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare”, se mai arată în comunicatul ANPC.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...