Raiffeisen Bank are un portofoliu de 25 milioane de euro credite acordate pe canale digitale

Raiffeisen Bank a ajuns la un portofoliu de 25 milioane de euro credite acordate pe canale digitale şi are peste 435.000 de clienţi activi în online banking, au anunţat, miercuri, reprezentanţi ai băncii.
Economica.net - mie, 15 nov. 2017, 17:45
Raiffeisen Bank are un portofoliu de 25 milioane de euro credite acordate pe canale digitale

In fiecare lună, peste 10.000 dintre clienţii Raiffeisen Bank migrează pe canalele digitale ale băncii. Numărul de clienţi Smart Mobile şi Raiffeisen Online a depăsit pragul de 400.000.

‘Este clar că până la finalul acestui an vom depăşi 450.000 de clienţi pe canalele online, pentru că ritmul de creştere este de aproximativ 10.000 de noi utilizatori pe lună. Clienţii îşi doresc o interacţiune cât mai simplă şi mai rapidă cu banca, aşteptările lor cresc odata cu evoluţia tehnologiei, iar noi trebuie să răspundem acestor cerinţe’, arată Florin Boldescu, Head of Digital Banking in Raiffeisen Bank, într-un comunicat remis AGERPRES.

Banca este într-un proces de transformare digitală, care are în vedere atât îmbunătăţirea aplicaţiilor de online banking (Smart Mobile şi Raiffeisen Online), cât şi accesul 100% online la produsele şi serviciile băncii. De asemenea, în Raiffeisen Bank se formează echipe dedicate de specialişti pentru transformarea digitală a organizaţiei şi de ‘digital guides’ care are rolul de a dezvolta şi creşte gradul de utilizare a serviciilor digitale în toată ţara.

Numărul clienţilor persoane fizice care preferă să utilizeze Smart Mobile, aplicaţia de mobil, este aproape dublu faţă de cei care tranzacţionează sau îşi verifică conturile pe desktop, în Raiffeisen Online. In schimb, companiile preferă să utilizeze aplicaţia Raiffeisen Online şi fac exclusiv online 91% dintre plăţi.

‘Ca trafic, am înregistrat 43,8 milioane de logări de aplicaţie anul acesta, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Practic, avem în medie 5.600 de logări pe oră. S-au făcut peste 10 milioane de tranzacţii în aplicaţiile mobile, iar de la lansarea lui, în august 2016, widget-ul pentru Smart Mobile, care permite verificarea soldului fără logare, a înregistrat 29.000 de instalări’, a adaugat Florin Boldescu.

In curand, utilizatorii vor avea metode inovatoare de autorizare a platilor in aplicatiile de online banking. Tot ca plan de viitor, in urmatoarele 6 luni, banca isi doreste sa mareasca echipa de digital si urmeaza un proces de recrutare, atat in zona de IT, cat si in zona de business.

Raiffeisen Bank este o banca universală de top care deserveşte aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 5.600 de companii. Reţeaua băncii în România numără 466 de unităţi, peste 1.200 de ATM-uri, aproximativ 18.000 de EPOS-uri şi 164 de MFM (automate multifuncţionale).

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria a II-a depăşeşte 423.900 de lei (peste 83.200 de euro), a anunţat......
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 34 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 34 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 34 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Guvernul german a plasat filialele din Germania ale grupului rus Rosneft sub administrare fiduciara, a anunţat sâmbătă ...