Fitch a retrogradat perspectiva ratingurilor Raiffeisen, Erste, SocGen, Unicredit

Fitch Ratings a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingurilor pe termen lung a 18 bănci comerciale din Uniunea Europeană, în timp ce perspectiva ratingurilor a încă 18 instituţii europene de creditare rămâne negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Economica.net - J, 27 mart. 2014, 07:23
Fitch a retrogradat perspectiva ratingurilor Raiffeisen, Erste, SocGen, Unicredit

Decizia Fitch vine ca urmare a schimbării estimărilor agenţiei privind nivelul sprijinului acordat băncilor de guvernele naţionale. De asemenea, agenţia de evaluare financiară apreciază că uniunea bancară va reduce supervizarea băncilor la nivel naţional, iar deciziile vor fi luate de BCE.

Printre instituţiile a căror perspectivă de rating a fost revizuită în scădere, de la stabilă la negativă, se află: băncile germane Commerzbank AG şi Deutsche Bank AG, cele austriece Erste Group Bank AG, Raiffeisen Bank International AG şi UniCredit Bank Austria AG, cele britanice Lloyds Banking Group şi Royal Bank of Scotland Group Plc şi grupul francez Societe Generale.

Fitch a anunţat că perspectiva ratingurilor a încă 18 instituţii europene de creditare rămâne negativă. Printre ele se află: Banco BPI şi Banco Comercial Portugues (Portugalia), Bankia, Caixa Economica Montepio Geral (Spania), ING Bank NV, ING Group (Olanda). Majoritatea acestor bănci este prezentă pe piaţa din România.

Instituţiile de creditare care vor înregistra rezultate foarte slabe la testele de stres ce vor fi derulate în acest an de Banca Central Europeană (BCE) vor trebui să-şi închidă porţile, a avertizat recent preşedintele grupului miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem.

Testele de stres vor începe la sfârşitul lunii mai, iar rezultatele vor fi anunţate la sfârşitul lui octombrie.

Pentru a trece testele de stres, băncile vor trebui să aibă un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de 8% în scenariul de bază şi de 5,5% într-un scenariu nefavorabil.

BCE va începe verificarea calităţii activelor băncilor din zona euro în noiembrie şi va finaliza procesul în octombrie 2014, înainte de a-şi asuma supervizarea instituţiilor de creditare din regiune. UE va implementa total reglementările globale privind capitalul băncilor până în 2019.

Precedentele teste de stres din UE au fost criticate pentru că nu au ţinut cont de deţinerile de obligaţiuni guvernamentale de către instituţiile de creditare. În perioada de vârf a crizei din zona euro, unele bonduri au fost sub o presiune intensă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...