Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă

Raiffeisen Bank a transmis în această seară un comunicat de presă în care spune că nu a solicitat în instanță blocarea unei eventuale amenzi, "așa cum a fost afirmat în spațiul public. O astfel de abordare nici nu era posibilă, în condițiile în care nu exista încă o decizie a autorității."
Cristian Negrei - mie, 10 iun. 2026, 20:33
Raiffeisen reacționează la acuzele lui Chirițoiu și spune că nu a încercat vreodată să blocheze vreo amendă

Banca face referire la un mesaj transmis la începutul acestei zile de către Consiliul Concurenței în care se spunea că băncile au încercat prin toate metodele să împiedice finalizarea anchetei cu privire la înțelegerile dintre ele privind ROBOR, care a dus la o amendă totală de 3,73 de miliarde de lei.

„Aceste acțiuni reprezintă o premieră. Niciodată în istoria Consiliului Concurenței nu s-a mai întâmplat așa ceva: băncile au încercat pe toate căile, fie la judecătorie, fie la Curtea de Apel, să blocheze finalizarea investigației. O companie care se consideră nevinovată merge în instanță pentru a-și dovedi nevinovăția. În acest caz, însă, băncile s-au adresat instanței, cerând suspendarea audierilor, deliberărilor și redactarea deciziei, cu scopul de a ne împiedica să finalizăm investigația. Ultimul proces s-a judecat luni dimineață, iar instanța a confirmat faptul că demersurile de blocare a procedurilor nu au avut fundament legal”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței face referire la acțiunile din instanță întreprinse de două bănci, pe care nu le-a numit. De menționat că instituția nu se referă direct la încercarea unei bănci de a bloca acordarea unei amenzi, ci a întregii investigații.

“Una dintre bănci a solicitat instanței accesul la documente cu caracter protejat, fără a respecta procedurile legale aplicabile. Potrivit legislației, părțile investigate pot solicita instanței verificarea modului în care autoritatea a administrat probele, numai după primirea deciziei cu motivarea extinsă.

Totodată, banca a cerut suspendarea organizării ședinței audierilor, demers care ar fi avut ca efect blocarea adoptării unei decizii de către Plenul Consiliului Concurenței. În cadrul audierilor, companiile investigate își prezintă punctul de vedere în fața Plenului instituției, înainte ca acesta să ia o decizie finală”, arată comunicatul.

Cea de-a doua bancă a solicitat suspendarea deliberărilor (adoptarea deciziei) Plenului Consiliului Concurenței, precum și a elaborării/redactării deciziei cu motivarea extinsă, tot pentru a bloca finalizarea investigației, mai spune comunicatul Consiliului Concurenței

Raiffeisen Bank vine și spune însă că a inițiat demersurile prevăzute de lege pentru a demonstra corectitudinea conduitei sale, așa cum a anunțat public pe 8 iunie, în contextul investigației derulate de Consiliul Concurenței.

„În cadrul acestor demersuri legale, Raiffeisen Bank a solicitat, ca măsură provizorie, suspendarea procedurii de investigație până la clarificarea unor aspecte legate de accesul la dosar și de exercitarea deplină a dreptului la apărare. Aceste aspecte nu au fost încă soluționate de instanță.

Subliniem că asemenea demersuri sunt firești și legitime în exercitarea dreptului la apărare. În același timp, problema de fond rămâne neschimbată: investigația nu a identificat nicio probă împotriva băncii.

Suntem nevinovați și vom întreprinde toate demersurile legale, atât în instanțele locale, cât și în cele europene, pentru a confirma legalitatea și responsabilitatea acțiunilor noastre”, se menționează în comunicatul transmis de Raiffeisen.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Propunere de coaliție internațională pentru protejarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz
Propunere de coaliție internațională pentru protejarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potenţială coaliţie internaţională menită să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, în......
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de ...
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...