Ramona Mănescu: Am discutat cu cei de la Metrorex şi am ajuns la un acord. Cred că se va stinge conflictul

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat vineri că a ajuns la un acord cu reprezentanţii Metrorex şi că, probabil, nu va mai avea loc greva generală anunţată de sindicalişti.
Economica.net - vin, 20 sept. 2013, 11:34
Ramona Mănescu: Am discutat cu cei de la Metrorex şi am ajuns la un acord. Cred că se va stinge conflictul

‘Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că am ajuns la un acord. Ministerul Finanţelor a fost foarte flexibil în ce priveşte o parte din cererile lor. Eu cred că se va stinge acest conflict, noi aşa ne dorim, să fim alături de cei din sindicate, nu împotriva lor’, a spus Mănescu, la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că, în cazul în care conflictul nu se va stinge, vor fi luate măsuri pentru ca transportul în comun să se desfăşoare în condiţii bune pentru bucureşteni.

Sindicaliştii de la metrou sunt nemulţumiţi de imposibilitatea negocierii contractelor colective de muncă, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Aceştia au participat marţi, între orele 4,00 şi 6,00, la o grevă de avertisment, determinată de eşecul înregistrat în urma negocierilor susţinute în data de 12 septembrie cu administraţia Metrorex.

În cazul nesoluţionării conflictului colectiv de muncă, sindicaliştii anunţă că în data de 30 septembrie va fi declanşată o grevă pe termen nelimitat.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...