Raport DLAF pe 2017: DNA, sesizat în 147 de cazuri de suspiciuni de fraudă, parchetele în 3; 528 de persoane fizice implicate

Departamentul de Luptă Antifraudă menţionează, în raportul pe 2017, că a sesizat 150 de infracţiuni de fraudă cu fonduri europene în care au fost implicate 528 de persoane fizice şi că, în 147 de cazuri a fost sesizată DNA, iar în trei parchetele. Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaţilor DLAF a fost de 45.832.368 euro, din care cea mai mare sumă constatată a fost de 12.289.342 euro, scrie News.ro.
Economica.net - S, 16 iun. 2018, 12:20
Raport DLAF pe 2017: DNA, sesizat în 147 de cazuri de suspiciuni de fraudă, parchetele în 3; 528 de persoane fizice implicate

„În anul 2017, DLAF a avut în lucru 528 de acţiuni de control. Din acest total, au fost încheiate 258 de cazuri, fiind constatate următoarele aspecte importante: în 150 de cazuri, indicii privind săvârşirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, fiind sesizate organele de urmărire penală, în 4 cazuri, existenţa unor nereguli de implementare”, se arată în raportul instituţiei, citat de News.ro.

Numărul cauzelor soluţionate a înregistrat o creştere de peste 50%, comparativ cu anul 2015. Cele mai multe acţiuni de control finalizate cu suspiciuni de fraudă au vizat fondurile agricole, ponderea acestora fiind de 57%.

Pentru cele 150 de acţiuni de control finalizate cu suspiciune de fraudă, DLAF a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (147 de cazuri) şi parchetele ordinare (3 cazuri).

În cele 150 de acţiuni de control finalizate de către DLAF cu suspiciune de fraudă, au fost implicate 528 de persoane fizice. Dintre acestea, 119 au ocupat următoarele funcţii: 14 primari, 2 viceprimari, 21 de angajaţi din cadrul primăriilor, 11 funcţionari publici pe post de conducere şi execuţie (din care: 7 – APIA, 1 – AFIR, OIR POSDRU – 3), 11 diriginţi de şantier, 57 de manageri de proiect, membri în comisiile de evaluare şi atribuire a proiectelor, 2 medici veterinari, 1 inspector şcolar general.

Faptele de natură penală constatate de DLAF afectează interesele financiare ale UE cu incidenţă în următoarele domenii: asistenţă socială – incluziunea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii (persoane cu dizabilităţi, şomeri de lungă durată, persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială), sănătate – reabilitarea şi modernizarea unităţilor spitaliceşti, precum şi achiziţia de echipamente medicale, comunicaţii – dezvoltarea zonelor rurale prin introducerea infrastructurii de broadband la sate, respectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru populaţia din mediul rural şi asigurarea accesului la unele servicii de bază, infrastructură – construcţia, modernizarea şi reabilitatea infrastructurii rutiere, educaţie – reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, îmbunătăţirea educaţiei şi formării profesionale în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, agricultură – obţinerea subvenţiilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale.

În 2017, DNA a întocmit un număr de 44 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, având la bază sesizări şi analize ale DLAF. Prin cele 44 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, DNA a valorificat constatările din 72 de acţiuni de control instrumentate de către DLAF, iar măsurile dispuse au fost trimiterea în judecată a 112 persoane fizice şi a 9 persoane juridice.

„În anul 2017, instanţele de judecată au soluţionat definitiv un număr de 65 de dosare având ca obiect infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, din care 22 de cazuri au avut la bază investigaţiile DLAF. Instanţele de judecată au dispus condamnarea definitivă a 31 de persoane, respectiv 26 de persoane fizice şi 5 persoane juridice. Calitatea pe care o deţineau la data săvârşirii faptelor cele 26 de persoane fizice condamnate a fost: 1 primar de comună, 1 secretar al primăriei unei comune, 1 persoană care a avut calitatea de membru în comisia de evaluare a ofertelor, 3 persoane care au avut calitatea de fermieri, 1 persoană care a avut calitatea de agent agricol, 1 persoană care a avut calitatea de expert tehnic în cadrul unui proiect, 18 reprezentanţi legali ai unor entităţi comerciale care au avut calitatea de beneficiari ai proiectelor”, menţionează DLAF.

În cazul celor 5 persoane juridice condamnate, au fost aplicate amenzi penale cuprinse între 10.000 Lei şi 240.000 Lei.

„Valoarea estimată a impactului financiar rezultat în urma investigaţilor DLAF a fost de 45.832.368 Euro, din care cea mai mare sumă constatată a fost de 12.289.342,82 Euro”, precizează instituţia.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...