Raport Ministerul Educaţiei: În România, în 2015, erau aproape 15 studenţi la un cadru didactic

În România, în 2015, erau aproape 15 studenţi la un cadru universitar, reprezentând valoarea cea mai scăzută din ultimul deceniu, arată un raport publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Economica.net - mar, 06 sept. 2016, 12:29
Raport Ministerul Educaţiei: În România, în 2015, erau aproape 15 studenţi la un cadru didactic

În 2015, în ţara noastră erau 14,8 studenţi per cadru didactic universitar, se precizează în raport.

Potrivit sursei citate, în anul universitar 2014 – 2015, în instituţiile de învăţământ superior din România, erau înmatriculate 541,7 mii persoane, cu 6,4 puncte procentuale (37,1 mii persoane) mai puţin decât în anul universitar precedent. Dintre acestea, 76% erau înscrise la programe de studii universitare de licenţă, 20% în
programe de studii universitare de masterat, 3% în programe de studii universitare de doctorat, iar aproape 1% în programe de studii postuniversitare (programe postdoctorale, programe de studii aprofundate şi academice postuniversitare, programe de studii postuniversitare de specializare).

‘Numeric, reducerea numărului de înmatriculări este din ce în ce mai vizibilă în instituţiile de învăţământ superior private, care au coborât în ultimii trei ani mult sub pragul de 100.000 de studenţi înmatriculaţi. Numărul de studenţi înmatriculaţi în învăţământul superior ciclul licenţă continuă tendinţa descendentă înregistrată în ultimii ani universitari. În anul universitar 2014 – 2015, învăţământul superior din România cuprindea 411.229 studenţi, în scădere cu peste 5 puncte procentuale (22 mii studenţi) faţă de anul anterior’, arată raportul.

Totodată, 94,7% din totalul studenţilor din ciclul I de studii universitare de licenţă erau români, iar 5,3% – studenţi străini, ponderea studenţilor străini fiind în creştere faţă de anul universitar anterior, în special la nivelul învăţământului superior privat.

În acelaşi an universitar, ciclul de studii de tip master a cuprins 107,1 mii studenţi, în scădere faţă de anul anterior.

Procentul cel mai mare de doctoranzi s-a înregistrat la specializarea inginerie, prelucrare şi construcţii (27%), cu ponderi importante şi la nivelurile licenţă şi master.

Alte specializări cu ponderi ridicate de studenţi doctoranzi sunt arte şi ştiinţe umaniste (15,6%), ştiinţe sociale, jurnalism şi informaţii (12,3%).

La nivelul anului universitar 2014 – 2015, mai mult de 30% dintre persoanele cu vârsta de 19 – 23 ani erau înmatriculate într-o instituţie de învăţământ superior.

‘Valoarea ratei de absolvire la nivelul anului universitar 2014 – 2015 a fost de 35,5%. Cu alte cuvinte, valoarea indicatorului înregistrată în acest an indică faptul că, prin raportare la populaţia totală în vârstă de 21 de ani, doar puţin peste o treime a reuşit să obţină o calificare de nivel licenţă’, mai relevă raportul.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...