Raport negativ pentru modificarea Legii antifumat – Comisia de sănătate a Senatului

Comisia de sănătate a Senatului a acordat marţi raport de respingere propunerii legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, motivând că acest for legislativ s-a pronunţat în iunie asupra unui act normativ cu unele prevederi similare şi care, în prezent, se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 12:52
Raport negativ pentru modificarea Legii antifumat - Comisia de sănătate a Senatului

Senatorul ALDE Cristiana Anghel, unul dintre iniţiatori, a spus că îşi doreşte ca în instituţiile publice să existe spaţii mici închise pentru cei ce doresc să fumeze, astfel încât să nu fie obligaţi să se iasă din clădire şi pe vreme nefavorabilă.

‘Vrem într-adevăr să interzicem fumatul, atunci să-l interzicem de tot. Dar să văd şi eu bugetul de stat că se poate lipsi de 3 miliarde euro care vin de la fumători’, a afirmat Anghel.

Ea a precizat că va solicita retrimiterea proiectului la Comisie.

‘Propunerea legislativă nu respectă obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ de a da dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi ecologic. (…) Legea ar permite apariţia unor cluburi în care să se desfăşoare în interior unităţi de alimentaţie publică în care fumatul să fie permis fără nicio restricţie, astfel încât efectele toxice ale fumatului îi pot afecta pe cei care lucrează acolo sau pe cei care sunt clienţi întâmplători’, a spus, la şedinţa comisiei, reprezentantul Ministerului Sănătăţii, care nu susţine acest proiect de act normativ.

Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, modificată şi completată prin Legea 15/2016, iniţiată de grup de parlamentari preponderent PSD, va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziţiona taxa, a anunţat,......
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Amber, companie globală de dezvoltare de jocuri și rețea de studiouri specializate cu sediul la București, anunță Station ...
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, înscrierile în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie 2026
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, ...
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea ...
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Inspire Asset Management, compania de investiții fondată de Iulian Stanciu, intră în acționariatul NIBIRU și continuă ...