Raportul MCV privind România va fi prezentat de CE săptămâna viitoare

Raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare privind progresele înregistrate de România în domeniul justiţiei va fi prezentat săptămâna viitoare, a anunţat miercuri, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Grey, în conferinţa de presă cotidiană.
Economica.net - mie, 23 ian. 2013, 12:50
Raportul MCV privind România va fi prezentat de CE săptămâna viitoare

‘După cum vă amintiţi a existat un angajament privind un raport suplimentar în cadrul MCV în iulie anul trecut, în lumina evoluţiilor privind statul de drept şi independenţa justiţiei. Raportul va fi prezentat săptămâna viitoare’, a spus Mark Gray.

Întrebat de presa străină cum comentează faptul că noua propunere privind statutul parlamentarilor adoptată marţi de legislativ în România ar face mai dificilă ridicarea imunităţii senatorilor şi deputaţilor şi ar reduce puterile principalului organism anticorupţie, purtătorul de cuvânt a răspuns că ‘Comisia va spune ceva despre acest lucru în raportul pe care îl va adopta săptămâna viitoare’.

‘Ca să fiu foarte deschis am văzut deja diferite interpretări a ceea ce s-a votat ieri şi vom vrea să analizăm subiectul în detaliu. Ce este clar pentru CE, şi am afirmat în mod repetat, este că cei aflaţi la putere trebuie să se asigure că nu sunt probleme de integritate legate de ei. Asta a fost şi este poziţia noastră, dar trebuie să vedem exact ce a adoptat parlamentul ieri şi asta va fi reflectat în raportul de săptămâna viitoare’, a adăugat purtătorul de cuvânt al CE.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...