Raportul privind ancheta referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR, votat de Comisia Economică din Senat

Comisia economică, industrii şi servicii din Senat a votat marţi Raportul privind o eventuală manipulare a ROBOR, acesta urmând să fie înaintat luni Biroului Permanent al Senatului.
Economica.net - mar, 16 apr. 2019, 11:53
Raportul privind ancheta referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR, votat de Comisia Economică din Senat

 „O concluzie e cea cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei şi a conducerii Consiliului Concurenţei şi acolo aveţi toate punctele detaliate. A doua concluzie este cea cu privire la semnalările care ne-au venit din interiorul Consiliului Concurenţei cu privire la faptul că sunt acolo nişte nereguli, persoane care nu se duc la serviciu şi aşa mai departe, ceea ce a semnalat fostul secretar general. Considerăm că nu este de datoria noastră să investigăm aceste lucruri. Aşa cum am şi vorbit cu o parte dintre dumneavoastră să înaintăm organelor abilitate, în speţă aici am semnalat Curţii de Conturi să verifice dacă lucrurile au stat aşa. E doar o declaraţie până la urmă a unei persoane. Dacă lucrurile s-au petrecut aşa sunt alţii în măsură să verifice lucrul acesta. Ca atare am trimis o sesizare către Curtea de Conturi să verifice dacă stau lucrurile aşa”, a declarat preşedintele comisiei de specialitate, Daniel Zamfir.

El a spus că o altă concluzie arată nevoia unei modificări la statutul senatorilor şi deputaţilor.

„Al treilea lucru pe care vi-l propun ca şi concluzie şi discutată şi în timpul dezbaterilor noastre e cu privire la modificări legislative pe care o parte dintre noi, cei din Comisia Economică, ne dorim să le facem cu privire la statutul deputaţilor şi senatorilor. Acela de a avea o serie de sancţiuni pentru parlamentarii care refuză în mod repetat să se prezinte la Comisia de anchetă”, a afirmat Daniel Zamfir.

El a menţionat că este vorba de cazul senatorului Florin Cîţu care a refuzat invitaţiile Comisiei.

În ceea ce priveşte Consiliul Concurenţei, Daniel Zamfir susţine că preşedintele instituţiei a avut un comportament de „neacceptat”.

„Este din punctul meu de vedere de neacceptat faptul că preşedintele Consiliului Concurenţei a refuzat să ne pună la dispoziţie documente. Nici măcar nu a invocat motivul pentru care refuză să ne pună la dispoziţie. Pur şi simplu nu a răspuns sub nicio formă solicitărilor noastre. Astfel de atitudine a unui şef de instituţie care este în subordinea Parlamentului din punctul meu de vedere este de netolerat. Ca atare cred că era obligaţia noastră să semnalăm şi aceste lucruri în acest raport”, a declarat Daniel Zamfir.

El precizat că Raportul va fi înaintat luni Biroului Permanent al Senatului. De asemenea, luni va fi organizată o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi prezentate concluziile Raportului.

Plenul Senatului a adoptat, pe data de 11 februarie, un proiect de hotărâre prin care a acordat un termen de 60 de zile Comisiei economice, industrii şi servicii să deruleze o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis, în 2013, o investigaţie referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR. Au fost audiaţi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, trezorierii din acea perioadă ai unor bănci şi alte persoane care au oferit unele informaţii.

Preşedintele Comisiei economice din Senat şi-a exprimat nemulţumirea că senatorul PNL, Florin Cîţu, trezorier al ING la acea vreme, şi Nicolae Cinteză, director în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), nu s-au prezentat la audierile din comisie.

La începutul lunii februarie, preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţa, într-o conferinţă de presă, că va pune la dispoziţia Parlamentului toate documentele legate de investigaţia din 2008 privind nivelul ROBOR, după ce va elimina din raport datele cu caracter personal.

În data de 26 februarie, Chiriţoiu a fost audiat în cadrul comisiei de specialitate din Senat şi a afirmat că instituţia pe care o conduce nu a găsit dovezi din care să reiasă că băncile s-au înţeles între ele în octombrie 2008 pentru a creşte nivelul indicelui ROBOR. Potrivit acestuia, autoritatea de concurenţă a pornit acea investigaţie după ce s-a autosesizat în urma mai multor informaţii apărute în presă.

Pe 25 martie 2019, Biroul permanent al Senatului a decis să trimită o scrisoare guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru a-i solicita să le permită directorilor din BNR, Nicolae Cinteză şi Şerban Matei, să vină la Comisia economică pentru a fi audiaţi. Scrisoarea a rămas, însă, fără răspuns.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Câți bani au făcut marii furnizori de energie electrică în 2025, anul re-liberalizării pieței de energie
Trei din patru furnizori mari de energie ai populației au raportat profit în anul 2025, potrivit datelor de bilanț de la Ministerul de Finanțe....
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult decât Lidl
Avem un nou lider pe piața comerțului alimentar. Lanțurile Mega Image și Profi ale Ahold Delhaize au vândut mai mult ...
Lanțul de supermarketuri Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a depășit anul trecut pragul unei ...
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar ...
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...