Rasa umană s-ar afla la limita capacităţilor sale şi va intra, probabil, în declin (studiu)

Multă vreme s-a crezut că dezvoltarea omenirii este un îndelungat proces de perfecţionare, ce se desfăşoară în mod continuu. Însă în prezent ne aflăm la limita capacităţilor noastre şi, cel mai probabil, va urma un declin, susţin oamenii de ştiinţă care au realizat un studiu ce a analizat informaţii din ultimii 120 de ani, citat de The Independent.
Economica.net - lun, 11 dec. 2017, 07:22
Rasa umană s-ar afla la limita capacităţilor sale şi va intra, probabil, în declin (studiu)

Imagine cu actorii din filmul Freaks (1932)

Cercetarea, care a luat în considerare parametri genetici şi de mediu, a descoperit că însuşirile noastre – precum vârsta la care murim, înălţimea pe care o putem atinge sau puterea de care suntem capabili – sunt limitate, iar în prezent ne forţăm aceste limite. Mai mult, modul în care ne modificăm mediul – inclusiv prin încălzirea globală – va coborî, probabil, ştacheta acestor limitele şi va împinge umanitatea către un declin, susţin oamenii de ştiinţă.

Vreme îndelungată, umanitatea a căutat să se îmbunătăţească. Viteze de alergare care păreau odată imposibile acum sunt ceva obişnuit, de exemplu, iar recordul pentru cea mai longevivă persoană din lume este deseori depăşit. Însă noul studiu sugerează că, în timp, vom asista, probabil, la mai puţine recorduri doborâte şi la o diminuare a progreselor semnificative în ceea ce priveşte vârsta pe care o va atinge cel mai bătrân om de pe Pământ.

Din ce în ce mai multe persoane ar putea ajunge pe culmile performanţei, însă acele culmi nu vor fi mai înalte, a descoperit studiul publicat în jurnalul ”Frontiers in Psychology”. ”Aceste însuşiri nu vor mai avansa, în ciuda progresului continuu la nivel nutriţional, medical şi ştiinţific. Acest lucru sugerează că societăţile moderne au permis speciilor noastre să-şi atingă limitele. Suntem prima generaţie care va deveni conştientă de acest lucru”, susţine Jean-François Toussaint din cadrul Universităţii Descartes din Paris, Franţa.

Ştachetele unora dintre limite par să coboare. Iar acest lucru este cauzat, în mare parte, de schimbările pe care le aducem mediului în care trăim, a explicat profesorul Toussaint. ”Aceasta va fi una dintre cele mai mari provocări ale secolului, presiunea adăugată ca urmare a activităţilor antropogene fiind responsabilă de efectele distrugătoare asupra sănătăţii umane şi mediului”, a notat acesta într-o declaraţie, citată de The Independent la 7 decembrie.

”Declinul capacităţilor umane la care asistăm astăzi este un semn că schimbările de mediu, inclusiv clima, contribuie deja la sporirea constrângerilor pe care trebuie să le luăm în considerare în prezent. Observarea tendinţelor în declin poate oferi un indiciu precoce că ceva s-a schimbat, şi nu în bine. Înălţimea omului a scăzut în ultimul deceniu în unele state africane; acest lucru sugerează că unele societăţi nu mai sunt capabile să ofere suficienţi nutrienţi pentru fiecare dintre copiii lor şi să menţină sănătatea locuitorilor ei mai tineri”, a menţionat profesorul Toussaint.

Atenţia politicienilor şi a altor factori de decizie importanţi ar trebui să se concentreze pe asigurarea capacităţii a tot mai multor oameni de a atinge limitele actuale, în loc să sublinieze nevoia de a ridica ştacheta tot mai sus, se arată în studiu. ”Acum, după ce limitele speciei umane au devenit cunoscute, acest lucru poate acţiona ca un obiectiv clar pentru naţiuni de a se asigura că toate capacităţile umane ating cele mai înalte posibile valori pentru cea mai mare parte a populaţiei”, a declarat profesorul.

‘Pe fondul escaladării constrângerilor de mediu ar putea fi nevoie de din ce în ce mai multă energie şi investiţii pentru a echilibra presiunile exercitate asupra ecosistemelor. Însă, dacă acest va fi realizat, vom putea asista la un increment al valorilor medii ale înălţimii, duratei de viaţă şi a majorităţii biomarkerilor umani”, a concluzionat Toussaint.

 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...