Rasmussen: NATO va trimite forţe în baze noi în estul Europei

NATO va trimite forţe în baze noi din estul Europei ca răspuns la criza din Ucraina şi în încercarea de a descuraja noi acţiuni ale preşedintelui rus Vladimir Putin care ar putea afecta statele baltice, a declarat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen într-un interviu publicat miercuri în mai multe publicaţii europene, informează Euractiv.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 11:30
Rasmussen: NATO va trimite forţe în baze noi în estul Europei

Citat de The Guardian, Rasmussen a declarat că la summitul NATO din 4-5 septembrie din Marea Britanie, unde este invitat şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, se vor depăşi diviziunile din cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi vor fi aprobate noi desfăşurări de forţe la frontierele Rusiei – o decizie care cu siguranţă va declanşa o reacţie puternică din partea Moscovei, notează Euractiv.

Secretarul general a NATO s-a referit de asemenea la noi măsuri pentru sporirea securităţii Ucrainei, ‘modernizarea’ forţelor sale armate şi acordarea de sprijin ţării pentru a contracara ameninţarea din partea Rusiei.

Cei 28 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice urmează să adopte săptămâna viitoare la summit un plan (Readiness action plan, RAP) care vizează consolidarea capacităţii de răspuns a trupelor, în special în cadrul forţei de reacţie rapidă, care, în prezent, are nevoie de mai multe săptămâni pentru a se mobiliza.

Acest plan are drept obiectiv ‘crearea unui vârf de lance în cadrul acestei forţe de reacţie care să poată răspunde extrem de rapid în acest mediu complet nou din Europa’, în condiţiile în care ‘ruşii pot, într-un termen foarte scurt, să transforme un exerciţiu militar major într-o ofensivă militară’.

‘Pentru a putea oferi astfel de reacţii rapide este nevoie de unele facilităţi de primire în ţările gazdă. Iar acest lucru include pre-instalarea de bunuri, de echipament, pregătirea infrastructurii, baze, sedii centrale. Ceea ce contează este că, în viitor, se va putea observa o prezenţă mai vizibilă a NATO în est’, a subliniat Rasmussen.

Întrebat de AFP, un oficial NATO a declarat că Rasmussen ‘nu s-a referit la baze permanente în Europa de Est’ şi a folosit termenul de ‘desfăşurări’ (de trupe), amintind că măsurile luate de NATO sunt în continuare ‘defensive’.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...