Rata inflaţiei în zona euro creşte, chiar în timp ce BCE se pregăteşte să reducă dobânzile – date Eurostat

Inflaţia în zona euro a crescut în mai, un semna că Banca Centrală Europeană (BCE) încă se confruntă cu dificultăţi în menţinerea preţurilor sub control, într-un moment în care se pregăteşte să reducă dobânzile, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 31 mai 2024, 13:20
Rata inflaţiei în zona euro creşte, chiar în timp ce BCE se pregăteşte să reducă dobânzile - date Eurostat

Datele preliminare publicate vineri de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în mai la 2,6%, în creştere de la 2,4% în aprilie, deşi analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5% luna aceasta. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6%, înregistrat în octombrie 2022, şi se apropie de ţinta BCE de 2%, scrie Agerpres.

Ritmul de creştere a preţurilor pentru servicii continuă să rămână unul ridicat (4,1% în mai, după un avans de 3,7% luna precedentă), urmat de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (2,6% în mai, după o creştere de 2,8% luna precedentă), produse industriale (0,8% în mai comparativ cu 0,9% luna precedentă) şi energie (0,3% în mai, după un declin de 0,6% luna precedentă).

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 2,9% în mai, de la 2,7% luna precedentă. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În timp ce majoritatea oficialilor BCE este de acord cu o reducere a dobânzilor luna viitoare, aceştia sunt reticenţi în a se angaja la o cale dincolo de această dată, pe fondul presiunilor provocate de majorarea salariilor, al tensiunilor din Orientul Mijlociu, care ameninţă să ducă la creşterea preţurilor la energie, şi al întârzierii reducerii dobânzilor în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...