Rata şomajului a fost de 6,8% în iulie

Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 6,8%, la finele lunii iulie, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, dar şi cu cel înregistrat în luna iulie 2014, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi şi citate de Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 07:05
Rata şomajului a fost de 6,8% în iulie

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna iulie din anul curent, este de 630.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (627.000 persoane), dar neschimbat faţă de aceeaşi lună a anului anterior (630.000 persoane). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna iulie 2015 (6,5% în cazul bărbaţilor şi 4,4% în cel al femeilor), spune INS.

Conform sursei citate, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2015.

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,6% în cazul celor de sex feminin).

Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...