Război total pentru un siloz între cei mai mari moşieri ai ţării. „Să-mi dea 7 milioane de euro şi i-l dau”

Adrian Porumboiu are un proces cu o firmă de lichidatori judiciari ce ar fi controlată de Culiţă Tărâţă, pentru un siloz din Fălciu, Vaslui. Litigiul este vechi de nouă ani şi încă departe de-a fi soluţionat
Economica.net - J, 19 iun. 2014, 21:04
Război total pentru un siloz între cei mai mari moşieri ai ţării. „Să-mi dea 7 milioane de euro şi i-l dau”

Un siloz de pe malul Prutului este obiectul undei dispute comerciale de 9 ani între Culiţă Tărâţă şi Adrian Porumboiu, cei mai mari moşieri ai ţării după suprafaţa de teren exploatată. În 2005, Porumboiu a cumpărat de la o firmă aflată în lichidare un teren şi un mic siloz aflat în în localitatea Fălciu, judeţul Vaslui. A investit 7 milioane de euro în siloz, însă asupra aceluiaşi siloz au fost emise pretenţii de Greval Cons SRL, o firmă din Piatra Neamţ care se ocupă cu lichidări de companii, care a fost lichidatoarea firmei de la care a cumpărat Porumboiu terenul şi silozul,  şi în spatele căreia, spune Porumboiu, este Culiţă Tărâţă.

Asocierea dintre Greval Cons şi Culiţă Tărâţă este făcută şi de presa locală din Piatra Neamţ. „Am dreptul de proprietate asupra terenului, am făcut investiţii in siloz, însă nu mă pot folosi de ce-i al meu din cauză că îl vrea(silozul – n.r.) şi Culiţă Tărâţă. De nouă ani am proces cu el şi suntem doar în faza de decizie a Curţii de Apel, care, evident, este favorabilă nouă. Însă sigur ajungem şi la Curtea Supremă, iar asta mai durează cel puţin doi ani. Procesul decurge într-un ritm trepidant”, spune Porumboiu. „Nu renunţ la proces, mergem până la ultima instanţă. Dacă Tărâţă vrea neapărat silozul, să-mi dea cele 7 milioane de euro pe care le-am investit acolo şi i-l cedez. Pentru că, altfel, nu prea are ce face cu el. Terenul de sub el e al meu si nu cred ca poate să încarce şi să descarce cereale cu elicopterul”, precizează Porumboiu.

Întrebat despre această speţă, Tărâţă a avut o reacţie violentă. „Vă ţineţi de golăneli, nu de lucruri serioase, chestiile astea vă interesează pe voi? Nu vă e ruşine?”, a fost replica celui mai mare arendaş român.

Adrian Porumboiu, prin Racova Grup, exploatează comercial circa 50.000 de hectare de teren agricol în judeţul Vaslui.

Culiţă Tărâţă, prin TCE 3Brazi, lucrează 85.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei şi Piatra Neamţ. Acesta şi-a cerut recent insolvenţa companiei sale, deşi, în ultimii cinci ani, a marcat profituri cumulate de 52 de milioane de euro. TCE 3 Brazi înregistrează datorii totale de 29 de milioane de euro către stat, 23 de milioane din arende neplătite, restul fiind taxe şi impozite restante.

Ambii moşieri, Tărâţă şi Porumboiu, au afaceri integrate, de la culturi de cereale şi până la alimente procesate, şi ambii derulează afaceri de peste 100 de milioane de euro anual.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...