Războiul din Iran escaladează. SUA atacă puternic, Iran ripostează

Statele Unite au lansat în noaptea de miercuri spre joi o nouă serie de lovituri asupra Iranului, prezentate de armata americană drept un răspuns la atacurile cu rachete balistice lansate de Teheran împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu cu o zi înainte.
AGERPRES - J, 30 iul. 2026, 08:38
Războiul din Iran escaladează. SUA atacă puternic, Iran ripostează

Potrivit armatei americane, Iranul a lansat marți mai multe rachete balistice asupra forțelor SUA din regiune, într-un atac pe care Washingtonul l-a descris drept o ‘tentativă de atac-surpriză’. Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM) a afirmat că toate rachetele au fost interceptate, iar Iranul a confirmat că a vizat baze americane din Iordania.

Operațiunea americană de bombardare a Iranului, care a durat aproximativ două ore, a început la ora 00:00 GMT și a vizat zeci de obiective ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), inclusiv centre de comandă, instalații pentru rachete și drone, precum și capabilități maritime, a transmis CENTCOM, potrivit Reuters.

Președintele american Donald Trump avertizase anterior că Washingtonul va răspunde după ce armata americană a anunțat interceptarea mai multor rachete balistice lansate de Iran asupra forțelor SUA din regiune. ‘Îi vom lovi foarte puternic’, a declarat Trump, potrivit Reuters.

Presa iraniană a relatat explozii în sudul țării. Agenția Fars, apropiată de Gardienii Revoluției, a informat despre atacuri asupra insulei Qeshm și în provincia Bushehr, potrivit dpa. AFP relatează, citând media oficiale iraniene, că au fost semnalate lovituri și în provinciile Hormozgan și Khuzestan. Pe insula Qeshm, echipele de intervenție căutau două persoane prinse sub dărâmăturile unei locuințe, potrivit agenției oficiale iraniene IRNA, citată de AFP.

Iranul a confirmat că a lansat rachete asupra unei baze militare americane din Iordania, iar autoritățile iordaniene au anunțat că au interceptat cinci dintre acestea. Potrivit armatei americane, toate rachetele trase către forțele SUA au fost interceptate.

Anterior, în noaptea de marți spre miercuri, Statele Unite și Arabia Saudită au desfășurat lovituri comune în Irak împotriva unor grupări pro-iraniene. Potrivit CENTCOM, operațiunea a fost un răspuns la peste 30 de atacuri cu drone atribuite IRGC.

AFP relatează că facțiunea irakiană Hashd al-Shaabi a anunțat 20 de morți și 32 de răniți în urma bombardamentelor, în timp ce președinția Irakului a condamnat operațiunea, calificând-o drept o ‘încălcare flagrantă a suveranității’ țării.

Conflictul dintre Statele Unite și Iran s-a intensificat după loviturile americano-israeliene lansate asupra Iranului la 28 februarie. Un cadru de negocieri convenit la jumătatea lunii iunie și încetarea focului instituită anterior au eșuat ulterior, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de încălcarea înțelegerilor.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenţia asupra unui decalaj critic în calendarul de operaţionalizare a sistemului TollRo, în condiţiile în care aplicarea......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...