Marele vânzător de acţiuni Fondul Proprietatea este Royal Bank of Scotland. Mai are 3,1% din Fond

Royal Bank of Scotland (RBS Bank) a vândut, pentru 60 milioane euro, aproximativ jumătate din acţiunile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea (FP).
Economica.net - J, 11 iul. 2013, 14:52
Marele vânzător de acţiuni Fondul Proprietatea este Royal Bank of Scotland. Mai are 3,1% din Fond

Acţiunile au fost cedate în şedinţa bursieră de marţi, iar cel mai mare pachet, reprezentând 3,012% din capitalul social, a fost transferat printr-un deal de 264,5 milioane lei (59,5 milioane euro).

Cumpărătorul nu a fost anunţat. Tranzacţia a fost una dintre cele mai mari derulate de la listarea FP.

RBS a anunţat joi că mai deţine 3,17% din acţiunile Fondului Proprietatea, faţă de 6,18% anterior.

Aşa cum au relatat deja brokerii consultaţi de ECONOMICA.NET, cea mai probabilă explicaţie a tranzacţiei este decontul unor certificate de tip warrant.

Warrant-urile sunt emise de un investitor sau intermediar în contul unor acţiuni cumpărate anterior. Odată vândute, cumpărătorii unor astfel de produse derivate au dreptul să încaseze dividendele companiei reaspective.

 De obicei, cumpărătorii de warrant-uri sunt investitorii care nu doresc să opereze direct la bursa unde sunt listate acţiunile respective.

Unul dintre cei mai mari deţinători de warran­t-uri emise de RBS având ca suport acţiunile FP este grupul britanic City of London, care deţinea direct  4,29 % din acţiunile FP în septembrie 2012.

Vânzarea pachetului de 3,015% din acţiunile Fondului Proprietatea vine în condiţiile în care banca urmează să renunţe la activitatea pe derivate.

Anterior deal-ului de marţi, existau 13 emisiuni de warrant-uri cu activ suport pe acţiunile Fondului Proprietatea emise de Raiffeisen Centrobank, RBS, Deutsche Bank şi Merrill Lynch.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost listate la Bursa de la Bucureşti în 25 ianuarie 2011, iar de atunci investitorii instituţionali străini au fost principalii cumpăratori, ajungând să deţină la finele lunii iunie 56,14% din titlurile FP.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

La finele lunii mai, Fondul avea un activ net de puţin peste 15 miliarde lei.

Fondul american de hedging Elliott Associates deţine cel mai mare pachet de acţiuni FP, reprezentând peste 18% din capitalul social.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de joi în scădere cu 0,86%, la 0,6375 lei. La acest preţ, capitalizarea bursieră a companiei este de 8,783 miliarde lei (1,982 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...