Reactoare ale unor centrale nucleare din Franţa, oprite din cauza caniculei

EDF a anunţat sâmbătă că a oprit unul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare de la Fessenheim (Haut-Rhin), din cauza căldurii puternice, relatează AFP, potrivit news.ro.
Economica.net - S, 04 aug. 2018, 12:48
Reactoare ale unor centrale nucleare din Franţa, oprite din cauza caniculei

În total, până sâmbătă la prânz, patru reactoare ale unor centrale nucleare din Franţa erau oprite din cauza caniculei – unul la Fessenheim, două la centrala de la Bugey, în Ain, şi unul la cea de la Saint-Alban în Isère, a precizat un purtător de cuvânt EDF.

Reactoarele numărul 2 de la Fessenheim şi Saint-Alban au o producţie redusă.

”La 4 august, la ora (locală) 4.09 (5.09, ora României), unitatea de producţie numărul 1 a centralei de la Fessenheim a fost oprită în mod programat, din cauza condiţiilor climatice actuale şi în vederea respectării autorizaţiilor de emisii termice în Grand Canal d’Alsace”, anunţă EDF pe site, potrivit news.ro.

Te-ar mai putea interesa și
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor sarcini punctuale, ci poate prelua fluxuri operaționale întregi, de la......
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde ...