Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: Acordul cu China General Nuclear Power Corporation ar putea fi finalizat în acest an

Acordul de investiţii cu compania chineză pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea fi finalizat în până la sfârşitul anului, a declarat marţi Andrei Gerea, ministrul Energiei, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Economica.net - mar, 19 mai 2015, 10:51
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă: Acordul cu China General Nuclear Power Corporation ar putea fi finalizat în acest an

‘Este un lucru cunoscut că nu este uşor să negociezi cu companiile chineze. Anul acesta am reuşit un lucru important. Am zis hai să ştergem tot ce am discutat până acum pe memorandumul de înţelegere şi să încercăm oarecum să o luăm de la zero. Am reuşit să identificăm clar şi să ne facem şi noi înţeleşi faţă de partea chineză cam ce se poate, ce nu se poate, să încercăm să îi facem şi pe ei să spună mai bine ce îşi doresc, aşa că acum suntem în situaţia de a finaliza memorandumul de înţelegere şi sperăm ca până la sfârşitul anului să avem şi acordul de investiţii finalizat, acesta însemnând că această investiţie esenţială pentru noi va prinde contur’, a declarat Andrei Gerea.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 era evaluat, în luna octombrie a anului trecut, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiţii va fi revizuit, scrie Agerpres.

Investitorul selectat pentru dezvoltarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă este China General Nuclear Power Corporation.

La rândul său, Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica a spus că proiectul a fost relansat în 2014 şi că a ieşit din calendarul anunţat iniţial, dar că este preferabilă o amânare cât timp se pot negocia termeni serioşi şi robuşti de dezvoltare.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, interesat de importanța industriei de dezvoltare de jocuri video pentru București
Ciprian Ciucu, interesat de importanța industriei de dezvoltare de jocuri video pentru București
Primarul General al Municipiului București, Ciprian Ciucu, participă la Gaming & Esports Summit 2026, într-un panel dedicat importanței pe care industria de dezvoltare de jocuri video o are......
OPPO lansează seria Find X10 în România
OPPO lansează seria Find X10 în România
OPPO lansează pe piața din România cele mai noi smartphone-uri flagship: Find X10 și Find X10 Pro Max. Concepută pentru ...
Adrian Netea, Morphosis Capital: Exitul este mult mai important decât investiția în domeniul nostru
Adrian Netea, Morphosis Capital: Exitul este mult mai important decât investiția în domeniul nostru
„În domeniul nostru, exitul este mult mai important decât investiția în sine”, a spus Adrian Netea, director de investiții ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% – date BNR
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% – date ...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% faţă de ...