Recep Tayyip Erdogan dezminte zvonurile privind starea sa de sănătate

Premierul islamo-conservator turc, Recep Tayyip Erdogan, a dezminţit joi zvonurile privind starea sa de sănătate, afirmând că se simte foarte bine, relatează AFP.
Economica.net - J, 15 aug. 2013, 17:24
Recep Tayyip Erdogan dezminte zvonurile privind starea sa de sănătate

„Slavă Domnului, sunt bine”, le-a spus el jurnaliştilor la Ankara, dezminţind că a fost spitalizat timp de cinci zile săptămâna trecută, aşa cum au afirmat unele publicaţii.

„Nimic din toate acestea nu s-a produs. Doar m-am odihnit câteva zile după sărbătoarea” de Aid, a subliniat el.

Biroul său de presă a dezminţit la începutul săptămânii aceste informaţii publicate de ziarele de opoziţie.

Starea de sănătate a lui Erdogan, în vârstă de 59 de ani, şi care conduce Turcia de peste zece ani, a generat speculaţii după o primă operaţie la intestinul gros suferită de acesta la sfârşitul lui 2011, urmată de o nouă intervenţie chirurgicală în 2012.

Erdogan a dezminţit că suferă de cancer de colon, explicând că operaţiile au vizat extirparea unor polipi.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie anunțată de Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar în primele cinci luni s-a redus la jumătate față de anul precedent, până la 1,75% din PIB. Alexandru Nazare cere însă prudență
Victorie anunțată de Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar în primele cinci luni s-a redus la jumătate față de ...
În primele cinci luni ale anului, deficitul bugetar s-a redus cu peste 28,3 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 1,60 puncte procentuale ca pondere în PIB -......
Lidl România mai deschide două magazine în țară
Lidl România mai deschide două magazine în țară
Lidl România inaugurează joi, 25 iunie, două magazine în Pătârlagele, județul Buzău, și în București, continuând ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,5 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,5 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,498 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de ...
ANCOM și Jandarmeria Română au găsit sute de aparate de radio neconforme în urma unui control la Dragonul Roșu
ANCOM și Jandarmeria Română au găsit sute de aparate de radio neconforme în urma unui control la Dragonul Roșu
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în colaborare cu Jandarmeria Română, ...