Record de solicitări ale românilor la ECC, direcția care soluționează gratuit reclamații transfrontaliere. Instituția a recuperat 370.000 de euro

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania), direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care instrumentează și soluționează pe cale amiabilă reclamații transfrontaliere, a recuperat pentru consumatori 372.000 euro, în prima jumătate a anului 2026. Suma este un record și cu puțin sub cuantumul rambursat consumatorilor în tot anul 2025.
Alina Stanciu - mar, 04 aug. 2026, 10:01
Record de solicitări ale românilor la ECC, direcția care soluționează gratuit reclamații transfrontaliere. Instituția a recuperat 370.000 de euro

Consumatorii români au transmis în prima jumătate a acestui an 5.250 de solicitări către Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) cu scopul de a-și recupera amiabil bani de la diverse companii din alte state membre, Norvegia și Irlanda cu peste 80% mai mult comparativ cu primul semestru al anului 2025, Astfel și sumele recuperate de ECC România au ajuns la un nivel record, de 372.000 de euro, cu 77% mai mult față de perioada similară din anul 2025 și aproape cât s-a recuperat în 2025, potrivit unui comunicat al ANPC.

La ECC România au apelat prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reședință ale consumatorilor și circa 150 consumatori din alte state membre UE, inclusiv din Norvegia și Islanda, mai mult cu 20% față de perioada similară a anului trecut.

Cât despre sectoarele vizate, 28% dintre solicitări au fost legate de transport (transport aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto); 19% îmbrăcăminte și încălțăminte; 18% diverse produse și servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii); 12% mobilier, echipament pentru gospodărie și întreținere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă);  9% recreație și cultură (electronice, bunuri pentru sport, camping, animale de companie, concerte, muzee, etc.); 6% servicii de cazare directe și prin intermediul platformelor.

Mai puține plângeri legate de serviciile de transport dar mai multe ce vizează cazarea

Față de aceeași perioadă a anului trecut, ponderea solicitărilor legate de serviciile de transport aerian (anulări sau întârzieri ale zborurilor) a înregistrat o scădere de circa 25%, acestea menținându-se în continuare în vârful topului domeniilor care generează reclamații ale consumatorilor. În schimb, în cazul serviciilor de cazare, pondere este mai mare cu peste 33% față de perioada de referință. De asemenea, în prima parte a anului, s-a înregistrat o creștere importantă a numărului reclamațiilor vizând domeniile îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilă și echipamente de gospodărie, care a crescut cu circa 30% față de aceeași perioadă din 2025.

„Această dinamică a fost cauzată de dorința unui număr crescut de consumatori de a achiziționa astfel de produse de pe site-uri cu denumiri pretins românești, care nu sunt deținute de companii din țara noastră sau din Uniunea Europeană sau de pe pagini de reclamă îndoielnice de pe rețelele de socializare, fără a verifica dacă operatorul economic poate fi identificat (adresa, e-mail, număr de telefon real) sau dacă returul se poate face în România sau în Uniunea Europeană”, explică ANPC.

Reamintim că Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) poate soluționa doar solicitările care au caracter transfrontalier – de la consumatori români împotriva unor comercianți din alte state membre ale UE, plus Norvegia și Islanda sau de la consumatori din alte state membre ale UE, plus Norvegia, Islanda și Marea Britanie, împotriva unor comercianți din România.

ECC Romania nu poate instrumenta reclamații îndreptate împotriva unor operatori economici din afara Uniunii Europene plus Norvegia și Islanda.

ECC Romania face parte din Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECCNet) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia. Centrele oferă informații, consiliere și asistență gratuite și personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacțiile transfrontaliere efectuate într-o altă țară din cadrul Rețelei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un nou CET în București. S-a semnat contractul de finanțare pentru centrala de la fostul CET Titan. Care sunt acționarii
Un nou CET în București. S-a semnat contractul de finanțare pentru centrala de la fostul CET Titan. Care sunt acționarii
Un nou CET se construiește în București. Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) anunță că a fost semnat contractuld e finanțare pentru noua centrală amplasată pe......
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6%, în trimestrul II
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6%, în trimestrul II
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6% în trimestrul II 2026 faţă ...
Preţurile producţiei industriale, în creştere cu aproape 13%, în iunie; industria energetică a raportat majorări de 24,47% (INS)
Preţurile producţiei industriale, în creştere cu aproape 13%, în iunie; industria energetică a raportat majorări de ...
Preţurile producţiei industriale, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au crescut cu 12,7%, în luna iunie a ...
Radu Miruţă: În zona centralei nucleare de la Cernavodă, nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută
Radu Miruţă: În zona centralei nucleare de la Cernavodă, nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută ...