Redresarea economică lentă, principalul risc pentru consolidarea fiscală în România – E&Y România

Redresarea economică mai lentă în 2014 decât se estima iniţial reprezintă principalul risc pentru consolidarea fiscală din România, pentru că, într-o astfel de situaţie, veniturile din colectarea de taxe şi TVA vor fi mai mici, rezultă din studiul 'O nouă viziune a creşterii' realizat de Ernst&Young România.
Economica.net - J, 27 feb. 2014, 13:39
Redresarea economică lentă, principalul risc pentru consolidarea fiscală în România - E&Y România

‘Nu singurul risc, dar poate principalul pentru consolidarea fiscală din România este o redresare economică mai lentă în 2014, faţă de cea estimată, situaţie în care veniturile realizate din colectarea de taxe şi TVA vor fi mai mici. Experţii UE consideră că România trebuie să întărească disciplina fiscală şi să crească nivelul de colectare care, în prezent, reprezintă 31-32% din PIB, faţă de media de 40% din UE’, se arată în studiul menţionat.

Pe de altă parte, însă, reprezentanţii E&Y susţin că vestea bună adusă de prevederile fiscale de tip holding, care prevăd scutiri de impozit pe câştigurile de capital şi dividende, poate reprezenta o oportunitate pentru creşterea investiţiilor străine.

În privinţa mediului economic, redresarea din România ar trebui să continue cu mai multă forţă în 2014, având în vedere perspectivele de creştere a exporturilor odată cu sporirea cererii dinspre principalii parteneri comerciali din Zona Euro, susţin specialiştii E&Y. ‘Pe plan intern, deşi costurile mici sunt considerate în continuare un factor important pentru competitivitatea companiilor pe piaţă, conform răspunsurilor din studiul EY România menţionat anterior – 26% dintre directorii de companii respondenţi, această opţiune înregistrează o scădere a ponderii cu 5% faţă de 2013’, se precizează în studiul citat.

Conform documentului, companiile care au rezistat crizei sunt mai bine pregătite să facă faţă riscurilor actuale. Cu toate acestea, numai 56% dintre directorii de companii respondenţi au declarat că intenţionează să rămână pe piaţă până când aceasta se va stabiliza, în cazul în care piaţa nu va mai fi stabilă şi predictibilă sau, dimpotrivă, va intra în declin în următoarele 12 luni. În 2013, 76% dintre respondenţi au menţionat această intenţie. ‘Este un semnal important care arată orientarea către oportunităţi, chiar dacă sunt în alte pieţe’, se mai arată în studiu.

Pe de altă parte, raportul pe 2014 privind riscurile globale, prezentat în cadrul Forumului Economic Mondial, prezintă o analiză a riscurilor având la bază un sondaj derulat în rândul a peste 700 de lideri. ‘Cele mai importante trei categorii de riscuri globale socio-economice identificate sunt: crizele fiscale din economiile unor ţări importante (de ex. SUA, în 2013), rata crescută a şomajului structural şi rata scăzută de ocupare a forţei de muncă din ţări aflate în dificultate (de ex. Spania)’, se mai arată în studiul E&Y.

Riscurile macroeconomice sunt considerate ca fiind cele mai interconectate cu alte riscuri: problemele sociale, creşterea inegalităţii veniturilor şi a instabilităţii politice şi sociale (de ex. Grecia), iar erodarea încrederii în instituţii este considerată în conexiune cu managementul defectuos al datelor şi pare a fi, în opinia respondenţilor, următoarea tendinţă de urmărit la nivel de riscuri globale socio-economice, susţin experţii E&Y.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...