Redresarea economiei mondiale se va accelera în 2015 – Christine Lagarde, FMI

Activitatea economică pe plan mondial ar trebui să se întărească în semestrul doi din 2014 şi se va accelera în 2015, deşi ritmul ar putea fi mai slab decât se estima, a afirmat duminică directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, la o conferinţă pe teme economice care s-a desfăşurat în sudul Franţei, la Aix-en-Provence, transmite Reuters.
Economica.net - D, 06 iul. 2014, 09:58
Redresarea economiei mondiale se va accelera în 2015 - Christine Lagarde, FMI

Deciziile băncilor centrale de a adopta măsuri de relaxare a politicii monetare ar fi putut avea doar un impact limitat asupra cererii şi statele ar trebui să ia măsuri de stimulare a economiei prin majorarea investiţiilor în infrastructură, educaţie şi sănătate, menţinând un nivel sustenabil al datoriei publice, a apreciat oficialul FMI.

Christine Lagarde a anunţat că estimările FMI privind perspectivele economiei mondiale, ce vor fi date publicităţii luna aceasta, vor arăta o uşoară diferenţă faţă de prognozele din aprilie.

‘Activitatea globală este în creştere, dar ritmul ar putea fi mai slab decât ne-am aşteptat deoarece potenţiala creştere este mai slabă şi investiţiile se menţin destul de scăzute’, a declarat şeful FMI, adăugând că PIB-ul Chinei ar putea înregistra anul acesta un avans de 7-7,5%.

‘În ciuda măsurilor adoptate pentru contracararea crizei, redresarea este modestă, fragilă, iar deciziile băncilor centrale de stimulare a cererii şi-au arătat limitele. Prin urmare trebuie adoptate noi măsuri de întărire a ritmului de creştere al economiei mondiale. Aceasta o oportunitate pentru unele state de a relansa investiţiile, fără a afecta nivelul datoriei publice’, a afirmat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

După ce în primul trimestru din 2014 creşterea economică ‘a fost mult mai dezamăgitoare decât ne-am aşteptat’, acum se observă o redresare în SUA, avansul urmând să accelereze atât timp cât retragerea măsurilor de relaxare adoptate de Rezerva Federală (Fed) are loc într-un mod ordonat, a explicat Lagarde.

Redresarea zonei euro este lentă şi este extrem de important ca statele să continue implementarea reformelor inclusiv finalizarea uniunii bancare, a afirmat oficialul FMI.

Luna trecută, BCE a redus estimările privind ritmul de creştere al Produsului Intern Brut al zonei euro. Astfel, BCE prognozează că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de un procent, mai puţin decât creşterea de 1,2% preconizată în urmă cu trei luni, dar va accelera la 1,7% în 2015, puţin mai bine decât prognozele anterioare, care vorbeau de o creştere de 1,5%.

Analiştii şi-au exprimat temerile că zona euro s-ar putea confrunta cu deflaţia, ceea ce ar afecta semnificativ redresarea economiei. Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a cerut recent Băncii Centrale Europene să lanseze un program de cumpărare de active, centrat pe achiziţionarea de datorie suverană, pentru a stimula economia, urmând paşii făcuţi de Rezerva Federală a SUA (Fed).

De asemenea, şeful FMI a cerut guvernelor din zona euro să continue reformele ce vizează îmbunătăţirea situaţiei de pe piaţa muncii şi să intensifice concurenţa în sectorul bunurilor şi al serviciilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...