Reducere cu 69% a sosirilor vizitatorilor străini în România în decembrie 2020. Plecările românilor din ţară, în scădere cu 69 %

Sosirile vizitatorilor străini în România au scăzut în decembrie 2020, faţă de luna similară din 2019, cu 69%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 69,1%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, remise miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 03 feb. 2021, 08:50
Reducere cu 69% a sosirilor vizitatorilor străini în România în decembrie 2020. Plecările românilor din ţară, în scădere cu 69 %

În ceea ce priveşte sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, acestea au scăzut în decembrie 2020 cu 59%, iar înnoptările cu 63%, raportat la decembrie 2019.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2020 au însumat 341.800, în scădere cu 59% faţă de cele din luna decembrie 2019.
Din numărul total de sosiri, în luna decembrie 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 95,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 4,8%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (82,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,9% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2020 au însumat 625.800, în scădere cu 63% faţă de cele din luna decembrie 2019.

Din numărul total de înnoptări, în luna decembrie 2020, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,2%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (81,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 68% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna decembrie 2020 a fost de 1,8 zile la turiştii români şi de 2,3 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2020 a fost de 12,2% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 13,6 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2019.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna decembrie 2020 s-au înregistrat la popasuri turistice (24,4%), vile turistice (13,5%), hoteluri (12,9%), cabane turistice (11,8%), pensiuni agroturistice (11,4%), pensiuni turistice (11,2%), hosteluri (10,2%) şi moteluri (9,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna decembrie 2020 de 284.600, în scădere cu 69% faţă de luna decembrie 2019.

Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 86,9%, respectiv 9,3% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna decembrie 2020 de 449.600, în scădere cu 69,1% comparativ cu luna decembrie 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 79,4%, respectiv 19,8% din numărul total de plecări.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...