Referendum PSD – Care este întrebarea la care vor răspunde 5.000 de pesedişti

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că întrebarea referitoare la retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, care va fi pusă la referendumul intern, a fost stabilită în Biroul Permanent Naţional cu unanimitate de voturi.
AGERPRES - lun, 20 apr. 2026, 11:30
Referendum PSD - Care este întrebarea la care vor răspunde 5.000 de pesedişti

„Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile, plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?” – este întrebarea la care vor răspunde membrii PSD la referendumul intern de luni.

„Ştiţi contextul şi economic, şi social, e o întrebare pe care am adoptat-o în Biroul Permanent Naţional fără niciun vot împotrivă. Mai multe amănunte – diseară”, a spus Grindeanu la sediul central al PSD după şedinţa BPN, scrie Agerpres.

Întrebat dacă miniştrii PSD au pregătite demisiile şi dacă PSD pregăteşte o moţiune de cenzură, Grindeanu a răspuns: „Înţeleg dorinţa dumneavoastră de a afla lucruri în plus, dar haideţi să le parcurgem pe fiecare dintre ele la momentul potrivit. Astăzi am făcut o chestiune pur tehnică, în această dimineaţă, aşa cum am anunţat de atât timp. (…). Ca de fiecare dată, eu am dat toate explicaţiile din timp. Acelaşi lucru îl vom face atunci când vom ajunge în acea etapă. După-masă, la ora 17:00, veţi vedea mai multe (…). Procedura de vot o să o explice diseară colegii mei, va fi vot online 100%”.

Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, va avea loc la Palatul Parlamentului, luni, de la ora 17:00, şi va implica aproximativ 5.000 de membri ai organizaţiilor judeţene şi ai Consiliului Politic Naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în România al dezvoltatorului belgian Speedwell. ...
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite în radioterapie oncologică. Tratamentele sunt decontate de Casa de Asigurări
Investiţii de 8 milioane de euro, făcute de Amethyst Radiotherapy, în echipamente medicale de înaltă precizie folosite ...
Amethyst Radiotherapy, reţea de servicii integrate de radioterapie, chimioterapie și diagnostic oncologic, în contract ...
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Gospodăriile din România deţin 200,7 miliarde de lei (38,2 miliarde de euro) în depozite bancare la vedere, iar investirea ...
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat cu 11%
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat ...
Vânzările de electrocasnice ale evomag au crescut valoric cu peste 50% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu ...