„Regele asfaltului din Argeş”, reţinut. Anchetatorii i-au confiscat două limuzine

Omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru, supranumit "regele asfaltului din Argeş", cercetat şi dat în consemn la frontieră în dosarul privind un grup infracţional suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani prin care a fost produs un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Economica.net - D, 04 mart. 2012, 11:01

Procurorul DIICOT Mehedinţi a emis pe numele lui Spătaru ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, omul de afaceri urmând să fie dus, luni, la Tribunalul Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă, informează Mediafax.

De asemenea, anchetatorii i-au confiscat omului de afaceri două maşini – un Mercedes X 6 şi un Audi A 6.

Cu una dintre maşini, respectiv cu autoturismul Mercedes, Spătaru venise la audieri la DIICOT, iar cu cealaltă maşină au ajuns la DIICOT rude ale acestuia.

Cătălin Spătaru s-a prezentat, duminică, la sediul DIICOT Mehedinţi. Potrivit şefului Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Mehedinţi, Petri Althamer, pe numele lui Spătaru fusese emisă o citaţie în care acesta era chemat la audieri duminică la prânz, informează Mediafax.

Tribunalul Mehedinţi va lua în discuţie, luni, situaţia celor şapte membri ai grupării pentru care existau mandate de aducere şi care nu au fost găsiţi, între aceştia aflându-se şi Cătălin Spătaru.

Omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru şi liderii grupului infracţional acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani prin care a fost produs un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, Mihai Gheorghe şi Mihai Ion, au fost daţi, luni dimineaţă, în consemn la frontieră.

În urmă cu o săptămână, anchetatorii au făcut 30 de percheziţii domiciliare – 13 în localitatea Strehaia, nouă în judeţul Hunedoara, patru în municipiul Cluj, trei în municipiul Timişoara şi una în judetul Argeş – la membrii unui grup infracţional suspectaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Liderii grupării, Mihai Gheorghe si Mihai Ion, au identificat 50 de societăţi comerciale care aveau cifre semnificative de afaceri şi în înţelegere cu administratorii acestora, în schimbul unui comision de 10%, au emis facturi fiscale pentru operaţiuni comerciale fictive, de livrare de mărfuri sau prestare servicii, în scopul diminuării taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat, se mai arăta în comunicatul DIICOT.

În acest scop, membrii grupării au înfiinţat cinci societăţi comerciale tip „fantomă”, cu sediul în localitatea Strehaia, „acestea acumulând debite substanţiale către bugetul de stat, constând în TVA şi impozit pe profit, datorat urmare a activităţii infracţionale”, a precizat DIICOT.

Sumele de bani reprezentând contravaloarea acestor operaţiuni erau achitate în conturile societăţilor comerciale controlate de către cei doi, deschise la diverse unităţi bancare, de unde erau ridicate imediat în numerar şi împărţite între membrii grupării.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracţională este estimat până în acest moment la 20 de milioane de euro.

În urma celor 30 de percheziţii au fost ridicare înscrisuri ale societăţilor de tip „fantomă”, peste 200.000 de lei, cinci maşini de lux, trei seifuri şi două arme de foc.

De asemenea, 21 de persoane, între care şi finanţatorul FC Hunedoara, Silvian Toma, au fost reţinute pentru 24 de ore.

Tribunalul Mehedinţi a admis propunerea de arestare preventivă în cazul a patru persoane: Fănel Daniel Jianu, Florin Mihai, Ilie Mihai şi Petre Măndoiu, toţi din Strehaia. În schimb, instanţa a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă în cazul altor şapte membri ai grupării: Elena Mihai, Lucia Bimbai, Ofelia Frîncu – din Strehaia; Ioan Gabriel Tomuţă, Vasile Chiru, Cornelius Silvan Toma şi Daniel Constantin Sârbu – din Hunedoara, luând însă decizia măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 28 de zile, începând cu 28 februarie până la 26 martie inclusiv. Doi dintre cei care au primit mandate de arestare, respectiv Ilie Mihai şi Florin Mihai, din Strehaia, nu au fost găsiţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministru israelian, favorabil unui război în Cisiordania şi anexării unei părţi din Liban şi Fâşia Gaza
Ministrul israelian de extrema dreaptă Bezalel Smotrich a lansat un apel duminică la anexarea sudului Libanului şi a unei părţi din Fâşia Gaza, declarându-se totodată favorabil unui război......
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
AEI:Românii nu ar trebui să afle din factură costul declaraţiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambiţiile unui ministru ...
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto și a bateriilor
Război tehnologic în China: Geely răspunde ofensivei BYD cu cea mai rapidă tehnologie de încărcare din industria auto ...
Competiția de pe piața vehiculelor electrice din China intră într-o nouă etapă defensivă și tehnologică. Constructorul ...
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus la căderea lui Bolojan. Cronologia faptelor și oamenii implicați
Bani, energie și lobby politic. Miza din spatele scandalului monstru privind achiziția de gaze americane care ar fi dus ...
Opinia publică fierbe în urma dezvăluirilor unei afirmații a ambasadoarei SUA din Grecia, fan declarat Trump, care a ...