Relația greilor din Asia cu petrolul rusesc, oferit acum la discount: Chinezii se codesc să cumpere, însă nu și indienii

În contextul războiului din Ucraina, țițeiul rusesc, care este tot mai ocolit de companiile occidentale, este oferit la discounturi tentante pentru cumpărători. China, al doilea mare consumator al lunii, se ferește însă să cumpere, însă nu și India, al treilea mare consumator la nivel global, care înlocuiește astfel o parte din țițeiul arab, mai scump.
Mihai Nicuţ - joi, 07 apr. 2022, 17:18
Relația greilor din Asia cu petrolul rusesc, oferit acum la discount: Chinezii se codesc să cumpere, însă nu și indienii

China

Marile rafinării chineze deținute de stat nu se grăbesc să cumpere țiței rusesc de pe piața spot, care se vinde acum cu discounturi semnificative, evitând astfel să fie identificate drept cumpărători ai petrolului Moscovei pe fondul înăspririi sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, potrivit unei știri exclusive Reuters, care a discutat cu șase surse familiare cu problema, citate de OilPrice.

Amintim că China, care în ultimul timp a dezvoltat legături din ce în ce mai strânse cu Rusia în sectorul energetic, nu a condamnat oficial războiul lui Vladimir Putin din Ucraina, dar guvernul de la Beijing este destul de precaut cu achizițiile noi de petrol rusesc.

“Societățile de stat sunt precaute, deoarece acțiunile lor ar putea fi văzute ca fiind ale guvernului chinez și niciuna dintre ele nu dorește să fie considerată cumpărător de petrol rusesc”, a declarat una dintre surse pentru Reuters.

Potrivit surselor Reuters, niciuna dintre cele mai mari firme controlate de stat, inclusiv Sinopec — cea mai mare companie de rafinare din Asia, PetroChina, CNOOC și Sinochem, nu a achiziționat țiței rusesc pe piața spot cu livrare în luna mai, în ciuda reducerilor record cu care se vinde țițeiul rusesc față de cotația petrolului Brent, de exemplu.

Reuters notează că, dacă această politică a rafinăriilor de stat din China va continua, iar acestea vor evita în continuare țițeiul din Rusia, Moscova va avea de furcă să poată plasa în China barilii pe care nu-i mai doresc cumpărătorii occidentali. Managementul companiilor mari ar fi de părere că gestionarea riscurilor trebuie pusă înaintea profiturilor pe care le-ar aduce achiziția de țișei rusesc, mai ieftin.

Cu toate acestea, Reuters a aflat că unele rafinării independente chineze continuă să cumpere petrol rusesc “la vedere”, dar nu se laudă cu asta și păstrează secrete toate detaliile tranzacțiilor, inclusiv metodele de plată și monedele în care se fac tranzacțiile.

India

Nu același lucru se poate spune despre India, țara cu a treia mare capacitate de rafinare din lume și al treilea mare consumator de petrol. Potrivit presei locale, care aflat informația tot “pe surse”, cel puțin două rafinării indiene intenționează să cumpere mai puțin țiței saudit cu livrare în luna mai, și să înlocuiască diferența cu petrol din Rusia.

Totul ține de preț. India a fost puternic lovită de creșterea prețului țițeiului din ultima vreme, iar presa spune că livrările saudiților de la Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, au ajuns să se facă la niveluri istorice de preț pentru piețele din Asia. Iar Arabia Saudită și Irakul sunt principalii furnizori de petrol ai Indiei.

Deși volumele de țiței saudit nu vor fi reduse foarte mult – contractele anuale trebuie respectate, presa din India spune totuși că, pentru a atenua costul în creștere al importurilor de petrol, India a apelat la barili rusești care sunt disponibili acum la preț redus semnificativ față de țițeiul Brent, invocând „interesele naționale”.

Rafinăriile din India au cumpărat circa 16 milioane de barili de petrol ieftin din Rusia, cu livrare în mai, un volum similar celui adus în tot anul 2021, potrivit calculelor Reuters. Au cumpărat mai ales țiței de tip Ural, similar sortimentelor din Orientul Mijlociu și Africa, în special Angola.

Ehsan Ul Haq, analist de la Refinitiv, a spus că creșterea achizițiilor de țiței rusesc înseamnă că India va cumpăra probabil mai puțin de la furnizorii din Orientul Mijlociu, inclusiv din Irak. Pe de altă parte, mai mult țiței din Golful Persic și, parțial, din Africa de Vest vor merge către Europa, deși aceste schimbări de fluxuri au costuri suplimentare, pentru că transportul se face pe distanțe mai lungi.

Deși importurile rusești satisfac doar o mică parte din nevoile totale ale Indiei, analistul a spus că acestea sunt semnificative pentru Rusia, deoarece aceasta pierde cota de piață pe piețele europene tradiționale.

Potrivit datelor IEA, Rusia a exportat în anul 2021 circa 4,7 milioane de barili de petrol pe zi, la o producție de 10 milioane de barili pe zi, iar jumătate din volume au ajuns în Europa. Pe piețele din Asia și Oceania au mers doar 38% din livrările rusești, dar, de departe, principala piață a fost China, urmată de Coreea de Sud.

Potrivit BP (date din anul 2020, marcat de pandemie), China și India au fost al doilea, respectiv al treilea consumator de petrol ai lumii, după Statele Unite, cu 14,2, respeciv 4,6 milioane de barili de petrol pe zi. China are o capacitate de rafinare (tot date 2020), de 16,7 milioane de barili pe zi, iar India de 5 milioane.

Pentru comparație, capacitatea de rafinare a României este de 252.000 de barili pe zi, iar consumul anului 2020 a fost de 216.000 de barili pe zi, potrivit aceleiași surse.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile Tălmaciu - Sibiu şi pe intervalul Teiuş - Războieni, pentru......
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru ...