Relaxarea fiscală din domeniul construcțiilor și creșterea numărului de șantiere au revitalizat facultățile de profil

De exemplu, Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara a înregistrat o creștere cu 25% a numărului de candidați, față de anul trecut, și cu 75% față de 2017. Principalul motiv al creșterii interesului pare a fi legat de faptul că domeniul construcțiilor a beneficiat în ultimii ani de o serie de facilități fiscale care au încurajat pornirea multor șantiere atât în zona privată, cât și în zona publică. Angajații din acest domeniu nu mai plătesc impozitul pe venit, iar companiile au beneficii care au dus la angajarea mai multor oameni și la creșterea salariilor. În plus, chiar și în această criză sanitară, marile lucrări publice nu au fost oprite, iar dezvoltatorii imobiliari își continuă proiectele.
Economica.net - vin, 23 oct. 2020, 07:34
Relaxarea fiscală din domeniul construcțiilor și creșterea numărului de șantiere au revitalizat facultățile de profil

“Dacă este să privim și mai mult spre anii anteriori, putem observa o creștere de peste 75 la sută comparativ cu 2017. La specializarea Inginerie civilă, spre exemplu, am suplimentat cu 60 de locuri oferta educațională pentru că ne-am dat seama că este un domeniu care are nevoie de specialiști. De altfel, suntem abordați de numeroase companii din domeniu pentru a le recomanda absolvenți pe care să îi angajeze. Inclusiv cu CNAIR am semnat un parteneriat, prin care ei oferă burse de 1.000 de lei pe lună studenților din anii terminali, astfel încât să ii familiarizeze cu compania și cu construcția de drumuri” susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Discuțiile cu antreprenori din piață au arătat că facilitățile oferite îi ajută să angajeze ingineri constructori entry-level. În trecut, companiile mici și medii din domeniul construcțiilor se îndreptau spre oameni cu experiență pentru că nu își permiteau să angajeze un tânăr aflat la început de drum. Un proaspăt absolvent nu ar fi putut să gestioneze singur un proiect, ci ar fi trebuit să aibă o perioadă de ucenicie alături de un inginer constructor cu experiență.

Pe de altă parte, Universitatea Politehnica Timișoara pune mare accent pe dezvoltarea durabilă în domeniul construcțiilor. Încă de la primele cursuri studenții sunt învățați cum să folosească materiale reciclate, cum pot face economii în privința deșeurilor rezultate, dar și managementul consumului de apă și de energie pentru a reduce costurile de exploatare. O clădire proiectată astfel încât să răspundă conceptului de dezvoltare durabilă reduce impactul asupra mediului pe întreaga durată de viață a acesteia.

“Este cunoscut faptul că volumul de deșeuri ce rezultă din costrucții poate ajunge până la 40 la sută în țările industrializate. Noii ingineri constructori trebuie să învețe de pe acum cum să gestioneze utilizarea materialelor de construcții. Avem numeroase discipline care tratează amănunțit dezvoltarea durabilă, astfel încât viitoarele proiecte ale absolvenților să se îndrepte tot mai mult către construcții verzi. De altfel, derulăm și un proiect de cercetare, foarte complex, în domeniul clădirilor inteligente adaptabile la efectele schimbărilor climatice. Proiectul presupune eficientizarea energetică a clădirilor prin utilizarea fațadelor inteligente și prin folosirea unor sisteme automatizate și colectoare de energie” susține Viorel Ungureanu, directorul Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile.

Te-ar mai putea interesa și
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea operațiunilor la activele sale din România, după finalizarea preluării......
Premieră. Românii vor putea lua credite garantate cu titluri de stat cum sunt cele din Fidelis. Ce clienți sunt avantajați și câți bani se pot lua?
Premieră. Românii vor putea lua credite garantate cu titluri de stat cum sunt cele din Fidelis. Ce clienți sunt avantajați ...
Titlurile de stat, din România sau din UE, îți dau voie să faci credite mai mari, dacă aduci aceste titluri în garanție, ...
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, ...
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...