Remus Cernea: Vom stânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind Roşia Montană

Deputatul Remus Cernea a anunţat că săptămâna viitoare va începe strângerea de semnături pentru a depune o solicitare în Parlament în vederea înfiinţării unei comisii de anchetă privind posibile fapte de corupţie legate de proiectul minier de la Roşia Montană.
Economica.net - D, 20 oct. 2013, 15:23
Remus Cernea: Vom stânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind Roşia Montană

Remus Cernea a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că doreşte să depună o solicitare în Parlament pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind proiectul minier de la Roşia Montană, iar pentru acest lucru are nevoie de semnăturile a 50 de parlamentari.

Cernea a adăugat că doreşte să înceapă strângerea semnăturilor săptămâna viitoare şi estimează că noua comisie de anchetă privind proiectul de la Roşia Montană ar putea să îşi înceapă activitatea în noua sesiune parlamentară.

„Urmează să le strângem pentru a putea cere o comisie de anchetă. Care este diferenţa între această comisie acum creată pentru proiectul de la Roşia Montană şi o comisie de anchetă? O comisie de anchetă va investiga toate documentele şi toate responsabilităţile autorităţilor publice în privinţa proiectului de la Roşia Montană. Comisia existentă acum doar evaluează în ce măsură acel proiect este bun sau mai puţin bun pentru România, cam acesta ar fi scopul declarat. De exemplu, un lucru care are mare relevanţă şi care din păcate nu a fost profilat între primele chestiuni discutate în ultima perioadă ar fi cine sunt acei reprezentanţi ai autorităţilor din România care într-un fel sau altul au fost susţinuţi financiar de către compania RMGC să participe la diverse conferinţe internaţionale, la diferite evenimente sau în alt mod”, a spus Cernea.

Întrebat dacă crede că va aduna semnăturile necesare, Remus Cernea a răspuns că este sigur de acest lucru deoarece există o opoziţie şi în interiorul Parlamentului şi sunt voci ale unor parlamentari care sunt împotriva proiectului de la Roşia Montană.

„Există o poziţie de conştiinţă. Sunt parlamentari destul de mulţi care au o opinie împotriva acestui proiect. De asemenea, sunt mulţi alţii care nu ştiu neapărat ce opinie au, dar care ar fi interesaţi să lămurim cum este şi cu posibilele fapte de corupţie implicate în proiectul de la Roşia Montană. Eu nu spun că sunt sigur de fapte de corupţie, dar o astfel de comisie ar trebui să investigheze în ce măsură ele există”, a mai spus Remus Cernea.

Comisia parlamentară specială pe proiectul de lege privind Roşia Montană a fost constituită în 17 septembrie, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD şi de la minorităţi. Democrat-liberalii au refuzat să-şi desemneze membri în comisie.

Preşedintele comisiei este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel-Sorinel Ştirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochițoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorităţi naţionale), Ioan Moldovan (PC).

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, în medie, vânzări de trei ori mai mari în cadrul Black Friday......
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...