Renania şi-a adus director de la BCR

Compania Renania, furnizor de echipamente de protecţia muncii, are un nou director general.
Andrada Ghira - mie, 01 feb. 2012, 09:34
Renania şi-a adus director de la BCR

Începand cu data de 1 februarie 2012, Florentina Taudor este noul director general al Renania. Recrutată din cadrul celei mai mari bănci româneşti, Taudor preia responsabilitatile executive de la Orlando Szasz, care a condus Renania timp de 15 ani, de la fondarea companiei.

Florentina Taudor are o experienţă de peste 11 ani în poziţii de top management în vânzări, conducere operaţională şi dezvoltare în domeniul bancar, la BCR şi GE Money România. Taudor, deţine un MBA de la IEDC Bled School of Management (Bled, Slovenia) şi un master în finanţe. Anterior, ea a ocupat poziţia de manager al canalului de vânzari prin intermediari din cadrul BCR, fiind responsabilă cu identificarea şi dezvoltarea de noi oportunităţi de retail pentru BCR.

Orlando Szasz va continua să fie implicat în companie din poziţia de acţionar alături de Roland Szasz, împreună cu care deţine integral Renania, precum şi din poziţia de preşedinte al Consiliului Director, pentru a urmări direcţiile de dezvoltare ale companiei. În perioada următoare, Orlando Szasz se va dedica identificarii de noi oportunităţi de afaceri, ca investitor în diverse proiecte antreprenoriale.

Renania a încheiat 2011 o cifră de afaceri de 22,2 milioane euro, în creştere cu 21% faţă de 2010. Vânzările realizate anul trecut se ridică la un nivel similar celui obţinut în 2008, de 22,3 milioane de euro, când a fost raportată cea mai mare cifră de afaceri din istoria de 15 ani a companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...