Renate Weber: Reacţia Bucureştiului e foarte timidă în dosarul Schengen

Europarlamentarul PNL Renate Weber consideră că Franţa este "ca o păpuşă dezarticulată" în dosarul Schengen şi crede, pe de altă parte, că reacţia de până acum a oficialilor români a fost "foarte timidă", ca şi cum ar fi fost luaţi pe nepregătite.
Economica.net - vin, 27 sept. 2013, 09:15
Renate Weber: Reacţia Bucureştiului e foarte timidă în dosarul Schengen

Renate Weber a apreciat, la RFI, că reacţia Bucureştiului în dosarul Schengen este „foarte timidă”. „Am avut cumva impresia, ceea ce poate să fie chiar adevărat, că i-a prins pe picior greşit, că nu s-au aşteptat la aşa ceva, erau convinşi de o susţinere din partea Franţei şi acum tot ce s-a întâmplat i-a luat pe nepregătite, dar asta putea să fie atunci când a făcut declaraţia ministrul de Interne, Manuel Valls, dar până când a făcut-o purtătoarea de cuvânt au trecut câteva zile. Cred că în timpul acesta trebuiau să se replieze, trebuiau să afle exact ce se petrece în Guvernul de la Paris”, a apreciat ea.

Întrebată cum îşi explică tăcerea preşedintelui Traian Băsescu pe această temă, Renate Weber a răspuns: „Eu cred că preşedintele Traian Băsescu pe dosarul Schengen a făcut suficient de mult rău acum câţiva ani, când spunea cât e de prieten cu Sarkozy şi am văzut cât a fost de prieten, că de la administraţia Sarkozy încoace tot suntem ţinuţi în afara Spaţiului Schengen. Nu aş miza foarte mult pe o intervenţie a preşedintelui Traian Băsescu. N-am aşteptări din zona aceea şi nici nu cred că reuşeşte să facă mare lucru. Mă rog, are obligaţia, sigur că da, să încerce, că este totuşi preşedintele României şi poate să încerce măcar în zona aceea a familiei politice la care se duce tot timpul, chiar dacă dumnealui e fără de partid”.

Eurodeputatul PNL a subliniat că „anul trecut, Franţa nu mai avea nicio obiecţie formală, oficială, în privinţa aderării României şi Bulgariei”. „Ştiţi bine că Olanda era cea care preluase ştafeta. Sinceră să fiu, mă uit la aceste declaraţii contradictorii şi care vin în cascadă, ca să spun aşa, ministrul de Interne Valls face nişte declaraţii care din punctul meu de vedere îl situează pe aceeaşi linie cu fostul ministru Claude Gueant, e contrazis de alţi colegi de Guvern, premierul spune un lucru, purtătorul de cuvânt spune altceva. Mie mi se pare puţin Franţa ca o păpuşă dezarticulată! Adică fiecare în acel Guvern pare să fie pe o altă linie, are alte dimensiuni. Totul, bineînţeles, subsumându-se unui populism de foarte-foarte joasă calitate, care arată disperarea lor pentru alegerile pe care le au. Incapabil probabil să găsească soluţii serioase la problemele serioase cu care se confruntă cetăţenii francezi, Guvernul Hollande, iată, recurge la lucruri pe care speram să nu le mai văd cel puţin din partea Franţei. Mi se pare într-adevăr absolut oribil!”, a mai spus Renate Weber.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem, a declarat, joi, pentru postul de radio RMC, că „nu sunt întrunite condiţiile” pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. „Credem că nu sunt întrunite condiţiile (pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen) şi nu suntem singurii (care cred acest lucru)”, a declarat Najat Vallaud-Belkacem.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica a scos la licitație contractul pentru o nouă hidrocentrală, Nehoiașu 2
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a scos la licitație lucrările pentri finalizarea centralei Nehoiașu 2, parte a amenajării hidrotehnice Siriu-Surduc......
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
De la poarta fermei pe raft. Cum se modifică prețurile în România vs celelalte state din UE
Luând ca exemplu merele, produs pentru care există date atât la nivel local cât și pentru mare parte dintre statele ...
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
BMW, de la „testul” i3 la poziția de lider al mărcilor premium în domeniul mașinilor electrice
Debutul pe piață al modelului electric BMW i3 a fost unul dificil, însă acum marca și-a depășit clar rivalii din segmentul ...
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni ...