Republica Cehă vrea să îşi schimbe numele în „Cehia”

Autorităţile cehe, care s-au săturat să vadă numele oficial al ţării, Republica Cehă, scurtat în străinătate în mod haotic şi deseori deformat, vor cere ONU să înregistreze versiunea simplă, Cehia, relatează AFP.
Economica.net - vin, 15 apr. 2016, 04:41
Republica Cehă vrea să îşi schimbe numele în

‘Ministerul Afacerilor Externe va cere ONU să înscrie în registrele sale echivalentele corecte ale numelui ţării în limbile sale oficiale, Czechia în engleză, Tchéquie în franceză etc.’, au scris într-un comunicat şeful statului, premierul, ministrul de externe, preşedinţii celor două camere ale parlamentului şi ministrul apărării.

‘Recomandăm folosirea numelui ţării într-un singur cuvânt, în situaţiile în care nu este necesar să se folosească numele oficial (evenimente sportive, marketing etc.)’, se mai arată în declaraţia comună.

Chestiunea menţinerii numelui oficial al ţării sau folosirea versiunii sale prescurtate face de mult timp obiectul unei dezbateri în Republica Cehă.

În 2013, în timpul unei vizite în Israel, preşedintele Milos Zeman a explicat că va folosi el însuşi ‘numele de Cehia, deoarece este mai simpatic şi mai scurt decât Republica Cehă’, care ar fi un nume ‘rece’.

Însă chestiunea rămâne controversată, inclusiv printre membrii guvernului. ‘Nu sunt de acord cu numele ‘Czechia’ (în engleză – n.r.)’, a transmis ferm pe contul său de Twitter ministrul dezvoltării regionale, Karla Slechtova.

‘Nu vreau ca ţara noastră să fie confundată cu Chechnya (Cecenia)’, a explicat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...