Republica Moldova: Democraţii, gata să se coalizeze cu comuniştii

Partidul Democrat (PD) a avut marţi consultări cu Partidul Comuniştilor (PCRM), formaţiunea condusă de Marian Lupu afirmând că nu mai este dispusă să aştepte până când liberal-democraţii fostului premier Valeriu Streleţ vor decide să participe sau nu la negocierile pentru constituirea unei noi alianţe de guvernare, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 03 nov. 2015, 16:40
Republica Moldova: Democraţii, gata să se coalizeze cu comuniştii

În urma consultărilor, vicepreşedintele PD, Andrian Candu, şef al legislativului de la Chişinău, a declarat că formaţiunea sa va fi gata să se coalizeze inclusiv cu Partidul Comuniştilor dacă aceasta va aduce stabilitate Republicii Moldova şi va asigura apropierea de UE.

Potrivit lui Andrian Candu, citat de Radio Chişinău, în cadrul discuţiilor de marţi, PCRM s-a arătat o formaţiune care împărtăşeşte ideea continuării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

El a precizat că, deocamdată, discuţiile cu comuniştii nu au vizat participarea acestora la guvernare, ci doar situaţia din Republica Moldova şi viitoarele alegeri pentru preşedintele ţării, preconizate pentru primăvara anului 2016.

”Nu am negociat o anumită guvernare şi nu am discutat despre actul guvernării împreună cu PCRM. Ei s-au arătat dispuşi încă de la începutul anului să pună umărul pentru o stabilitate politică şi, într-adevăr, au viziuni europene şi doresc să facă totul pentru ca Republica Moldova să avanseze în procesul de integrare europeană”, a afirmat Andrian Candu.

La rândul său, deputatul Artur Reşetnicov, reprezentantul comuniştilor la consultări, a declarat, conform aceleiaşi surse, că discuţiile cu democraţii au fost un prim pas şi că ar fi prematur pentru a se vorbi de o nouă formulă de guvernare. El a ezitat să precizeze dacă PCRM va vota un guvern de orientare proeuropeană, menţionând doar că formaţiunea sa împărtăşeşte valorile europene.

De amintit că guvernul condus de Valeriu Streleţ a fost demis joia trecută, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de socialişti şi de comunişti şi susţinute de Partidul Democrat, formaţiune la putere împreună cu Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat, într-un moment în care tensiunile din alianţa proeuropeană fuseseră amplificate de arestarea fostului premier liberal-democrat Vlad Filat.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica pune o baterie de 22 MWh cu bani europeni. Este al treilea proiect cu finanțare din Fondul de Modernizare
Electrica pune o baterie de 22 MWh cu bani europeni. Este al treilea proiect cu finanțare din Fondul de Modernizare
Electrica anunță finanțări europene nerambursabile de aproximativ 4,9 milioane RON prin Fondul pentru Modernizare pentru proiectul „Construirea unei capacități de stocare energie electrică......
Atenţie, bani falşi! Anunțul BNR – Care sunt cele mai falsificate bancnote
Atenţie, bani falşi! Anunțul BNR – Care sunt cele mai falsificate bancnote
Falsurile de bancnote româneşti expertizate de Banca Naţională a României în 2025 au totalizat 1.356 bucăţi, în ...
Managerii de flote din România vor mașini electrice, dar se tem de costurile asociate acestora
Managerii de flote din România vor mașini electrice, dar se tem de costurile asociate acestora
Electrificarea flotelor corporative din Europa câștigă tot mai mult teren. Mai mult de jumătate dintre companii, inclusiv ...
Cod roşu la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan face şedinţă cu PSD, PNL, USR, UDMR pentru a găsi soluţii pentru un nou guvern
Cod roşu la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan face şedinţă cu PSD, PNL, USR, UDMR pentru a găsi soluţii pentru ...
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte vineri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi cu cel al Grupului ...