Republica Moldova: Liberalii şi-au dat acordul pentru formarea unei coaliţii de guvernare

Liberalii şi-au dat acordul pentru formarea unei coaliţii de guvernare din care să facă parte cele trei partide proeuropene intrate în parlamentul Republicii Moldova după alegerile legislative din 30 noiembrie, a anunţat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în urma unei noi runde de negocieri desfăşurate marţi chiar la Aeroportul din Chişinău, în sala delegaţiilor VIP, cu medierea unor oficiali europeni, informează Jurnal.md şi Unimedia.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 15:14
Republica Moldova: Liberalii şi-au dat acordul pentru formarea unei coaliţii de guvernare

‘În 2009, ne-am asumat drumul european, acum trebuie să fim responsabili’, a declarat Mihai Ghimpu, precizând că, în prezent, ‘nu sunt alţii mai buni decât noi’. ‘Asta e realitatea, ăsta e votul cetăţenilor. Parcă fiecare dintre noi a zis ‘da’, dar a rămas să mai discutăm (…) Noi, liberalii, suntem pentru această alianţă. Astăzi am mai făcut un compromis. O să aflaţi mai târziu despre ce e vorba’, a spus el.

Liderul PL a mai afirmat că europenii s-au arătat îngrijoraţi că negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernare durează atât de mult timp. Totodată, Ghimpu a menţionat că oficialii europeni au susţinut ideea privind înaintarea pentru funcţia de procuror general al Republicii Moldova a unui expert străin, scrie Agerpres.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Vlad Filat, a subliniat importanţa discuţiilor de marţi. ‘Am făcut un pas important pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile. Continuăm să muncim. Ne-au recomandat (mediatorii europeni) să continuăm procesul de integrare europeană. Nu am discutat despre un guvern minoritar, ci despre formarea coaliţiei între aceste trei partide. Astfel, vom avea tot sprijinul lor dacă vom continua procesul de integrare europeană. Mâine veţi afla rezultatul’, a declarat Vlad Filat.

La rândul său, liderul Partidului Democrat (PD), Marian Lupu a refuzat să spună dacă în timpul consultărilor cu partenerii europeni s-a discutat despre o eventuală coaliţie cu Partidul Comuniştilor.

‘Nu am discutat în detalii formatul de coaliţie. Asta ar însemna presiuni, interferenţe (…) Prezenţa oficialilor europeni a fost un semn de interes pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, pentru continuitatea politicilor de integrare europeană. Le-am spus adevărul. Colegii (europeni) nu au venit pentru a ne cere ceva. S-au condus după principiul european: ei nu fac imixtiuni în politicile altor ţări’, a spus Marian Lupu.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Jurnal TV, oficialii europeni s-ar fi declarat împotriva unei eventuale coaliţii de guvernare cu PCRM.

Din delegaţia europeană prezentă la Chişinău au făcut parte preşedintele partidului paneuropean Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Graham Watson, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE, Knut Fleckenstein. De asemenea, a fost şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Washingtonul anunță că are un plan B pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri că Washingtonul examinează un aşa-numit "plan B", un plan militar, pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dacă în urma negocierilor......
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a plătit 62 de milioane de euro din PNRR de la începutul lui 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 62 de milioane de euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
„This time is different” este o expresie folosită în domeniul financiar, mai ales în apropierea unei crize. Ironia ...
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, ...