Restricţiile din București, inclusiv închiderea școlilor, se mențin până la 16 noiembrie. Închiderea parcurilor seara, luată în calcul

Întrucât indicele de infectare din București este în continuare peste pragul de 3 la 1.000 de locuitori, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, prelungirea restricțiilor pentru următoarele 14 zile.
Economica.net - lun, 02 nov. 2020, 11:00
Restricţiile din București, inclusiv închiderea școlilor, se mențin până la 16 noiembrie. Închiderea parcurilor seara, luată în calcul

Iată restricțiile care vor rămâne în vigoare până la 16 noiembrie, ora 24.00

–             obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încăt să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vărsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

–             interzicerea organizării și desUașurării activității in cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;

–             interzicerea activității cu publicul a operatorilor economîci caTe desUașoară activități dc preparare, comercializare și consum a1 produselor alimentare  și/sau  băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor ,

–             activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permlsă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

–             interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc

–             suspendarea temporă a activităților didactice care presupun prezența față în față din unitățile de învățămănt , aplicăndu-se scenariul 3 (participarea tuturor  preșcolarilor  și elevilor la activități/lecții online).actuale pentru următoarele 14 zile.

 Prefectura Capitalei menţiona pe 19 octombrie că activitatea desfăşurată în creşe, after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. Desfăşurarea activităţilor în învăţământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universităţi, acestea având autonomie universitară, conform reglementărilor în vigoare.

 

Berbeceanu: Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a decis să sesizeze CNSU pe tema închiderii seara a parcurilor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis să sesizeze Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) pe tema închiderii seara a parcurilor, a anunţat, luni, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

El a precizat că s-a discutat această chestiune în şedinţa CMBSU de luni, însă acest organism nu poate lua o astfel de decizie.

„Pe ordinea de zi a comitetului a fost luată în discuţie această măsură, însă nu poate Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă să adopte o astfel de măsură, fiind vorba de prezumtive limitări de drepturi şi libertăţi, fapt pentru care s-a decis să sesizăm cu această problemă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, dacă apreciază necesar ca la un anumit grad de infectare, nu doar pentru Bucureşti, la nivel naţional, să fie luată şi o astfel de măsură, va fi reglementată prin HG”, a explicat prefectul.



Te-ar mai putea interesa și
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor locale aflate în circulaţie este de aproximativ două......
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că ...