Restricţii dure în Ungaria – comerţul neesenţial închis, învăţământ exclusiv online

AGERPRES - lun, 08 mart. 2021, 15:34
Restricţii dure în Ungaria - comerţul neesenţial închis, învăţământ exclusiv online

Şcolile, grădiniţele şi magazinele neesenţiale sunt închise în Ungaria începând de luni, odată cu intrarea în vigoare a noilor restricţii instituite pentru a frâna ceea ce autorităţile de la Budapesta consideră a fi al treilea val al pandemiei de COVID-19, relatează agenţia EFE.

Învăţământul primar se va desfăşura cel puţin o lună numai online, la fel cum se desfăşoară din noiembrie cel secundar şi universitar, scrie Agerpres.

Cât despre comerţ, este permisă funcţionarea doar a magazinelor cu produse de bază, precum supermarketurile, farmaciile sau benzinăriile, printre altele.

Folosirea măştii este obligatorie în toată ţara şi este menţinută interdicţia de circulaţie nocturnă, între orele 20:00 şi 05:00.

Ungaria, ţară cu circa 9,7 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele şapte zile în medie 5.113 noi cazuri de COVID-19 şi 133 de decese pe zi.

Dintre cei 7.924 de pacienţi COVID-19 spitalizaţi în prezent, 806 sunt conectaţi la ventilatoare în unităţile de ATI.

Între timp, cel puţin 1.002.714 cetăţeni ungari au primit cel puţin prima doză dintr-unul din cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în Ungaria (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca, cel rusesc Sputnik V şi cel chinezesc Sinopharm).

Este prima ţară membră a UE care a început să folosească vaccinuri din Rusia şi China, încă neautorizate în blocul comunitar, iar Slovacia vecină i-a urmat exemplul, primind deja un prim transport de vaccin Sputnik V, la fel intenţionând să procedeze şi Republica Cehă.

Te-ar mai putea interesa și
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților de peste Prut
HARTĂ Autostrada Unirii A8 se va continua pe teritoriul Republicii Moldova cu 125 de kilometri. Anunțul autorităților ...
Administrația Națională a Drumurilor din Republica Moldova anunță lansarea licitației pentru achiziționarea serviciilor de proiectare în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru......
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. Urmează alți 2.000, cel puțin, până la sfârșitul anului
2.500 MW de capacitatăți noi de producție de energie și de stocare au fost instalate în România de la începutul anului. ...
Sistemul Electroenergetic Național (SEN) a depășit astăzi pragul de 2.500 MW de noi capacități de producție și stocare ...
Geely vrea să producă mașini în fabricile europene ale Volvo. Strategia chinezilor pentru extinderea pe piața UE
Geely vrea să producă mașini în fabricile europene ale Volvo. Strategia chinezilor pentru extinderea pe piața UE
Fabricile europene ale Volvo ar urma să producă, începând din 2028, modele pentru mărcile de lux din cadrul grupului ...
Centrul Vechi, mai curat și mai liniștit? De ce riscă proprietarii de terase amenzi de până la 10.000 de lei
Centrul Vechi, mai curat și mai liniștit? De ce riscă proprietarii de terase amenzi de până la 10.000 de lei
Consiliul General al Capitalei a aprobat, joi, regulamentul privind salubrizarea şi igienizarea Centrului Istoric al Municipiului ...