Tătaru: Sper să nu ne transformăm într-un stat poliţienesc, dar populaţia trebuie să înţeleagă că e un moment dificil. Ce înseamnă pragul roşu

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Iaşi, că nu suntem în situaţia reinstituirii stării de urgenţă din cauza noului coronavirus şi a reiterat că următoarele săptămâni vor fi dificile din punct de vedere epidemiologic, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 24 iul. 2020, 13:08
Tătaru: Sper să nu ne transformăm într-un stat poliţienesc, dar populaţia trebuie să înţeleagă că e un moment dificil. Ce înseamnă pragul roşu

„Sper să nu ne transformăm într-un stat poliţienesc, dar populaţia trebuie să înţeleagă că trecem într-un moment dificil. Următoarele două săptămâni vor fi dificile. Am avut o perioadă de două săptămâni cu un vid legislativ în care aceleaşi persoane au refuzat internarea, au refuzat o izolare, iar până în momentul în care cei care fiind pozitivi nu îşi vor trata boala o vor transmite în continuare. Atunci vom avea o creştere. Dacă vom reuşi să impunem, conform legii, internare, izolare, tratarea celor existenţi în spitale, atunci vom limita această transmitere”, a spus ministrul Tătaru.

Ce înseamnă pragul roşu

Conform acestuia, pragul roşu va fi atins în momentul în care toate locurile de la terapie intensivă vor fi ocupate.

„Cel mai grav scenariu este atunci când vom avea un număr crescut de infectări de la o zi la alta care va sufoca sistemul medical, în mod special terapiile intensive, acele cazuri care necesită suport ventilator. În spitalele COVID sunt aproape 2.000 de paturi în Terapie Intensivă, din care 840 sunt complet utilate. În acest moment avem 300 de pacienţi în Terapie Intensivă. Pragul roşu este să avem 2.000 de bolnavi în terapie intensivă, ceea ce nu e previzibil în acest moment”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că în ultima vreme a apărut teama de infectarea cu COVID-19 chiar şi printre contestatarii existenţei virusului.

„Campaniile de informare au fost concurate de campaniile de dezinformare. Când acestea vin de la influenceri sau oameni politici, avem neîncredere la nivelul populaţiei. A apărut teama şi între contestatari. Îi rugăm doar să se liniştească”, a spus ministrul Tătaru.

Referitor la medicii contestatari, Nelu Tătaru le-a răspuns jurnaliştilor că acesta „este un lucru grav”.

„Este un lucru grav că există aceşti colegi de-ai noştri. Haideţi să ne gândim la tot ce înseamnă efortul celorlalţi medici şi asistenţi care nu au timp de contestaţii, dar care zile şi nopţi în care au stat în continuu lângă pacienţi COVID, iar unii dintre colegii noştri au şi murit”, a spus ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, miercuri, cu MOL România Petroleum Products, contractul pentru concesionarea......
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...