Restricţiile pe șoseaua Mihai Bravu, acolo unde s-a prăbușit o parte din carosabil, se mențin

Zece plăci din beton au fost afectate în urma incidentului de pe șoseaua Mihai Bravu, anunță Termoenergetica. În acest context, restricţiile de circulaţie se menţin.
AGERPRES - S, 14 mart. 2026, 19:20
Restricţiile pe șoseaua Mihai Bravu, acolo unde s-a prăbușit o parte din carosabil, se mențin

Aproximativ zece plăci de beton au fost afectate în urma surpării asfaltului produse sâmbătă pe șoseaua Mihai Bravu, a anunțat compania Termoenergetica.

S-a constatat de asemenea că starea structurală a galeriei de termoficare este „sever afectată”. Luni vor fi stabilite soluţiile tehnice pentru continuarea lucrărilor, iar până la finalizarea acestor evaluări, restricţiile de circulaţie rămân în vigoare.

Fiecare dintre cele zece plăti de beton afectate are o lungime de aproximativ 4,5 metri.

„În urma verificărilor tehnice efectuate la faţa locului, s-a constatat că starea structurală a galeriei de termoficare este sever degradată, motiv pentru care montarea plăcilor de acoperire nu poate fi realizată în condiţii de siguranţă în acest moment. În consecinţă, circulaţia rutieră pe tronsonul afectat al Şoselei Mihai Bravu nu poate fi reluată. Pentru a permite reluarea furnizării agentului termic către consumatori, conducta de termoficare amplasată în interiorul galeriei va fi încărcată cu agent termic, operaţiune care se desfăşoară cu monitorizarea permanentă a echipelor tehnice”, transmite compania.

În cursul zilei de luni vor fi stabilite soluţiile tehnice pentru refacerea galeriei de termoficare, precum şi pentru restabilirea structurii rutiere pe tronsonul afectat.

„Până la finalizarea acestor evaluări şi a lucrărilor necesare, restricţiile de circulaţie rămân în vigoare”, menţionează sursa citată.

Sâmbătă dimineaţa a fost semnalată surparea carosabilului pe șoseaua Mihai Bravu, iar pentru siguranţa traficului au fost instituite restricţii de circulaţie pe sensul dinspre Calea Vitan către Bulevardul Camil Ressu. Cauza producerii surpării nu este cunoscută în acest moment.

Echipele Termoenergetica, împreună cu cele ale societăţii ELSACO, au intervenit încă din cursul dimineţii pentru verificarea reţelelor de termoficare aflate în zonă şi pentru stabilizarea perimetrului afectat.

„De asemenea, Magistrala 2 Sud, pusă în funcţiune în anul 1972, este inclusă în programul de modernizare derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Lotul 1 – Obiectivul 1, lucrările fiind executate de firma ELSACO”, notează oficialii Termoenergetica.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) şi generează o treime din exporturile României, a declarat, joi, la un......
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe an, în capitala Indiei, New Delhi
Ceaţă toxică mortală într-unul din cele mai mari oraşe din lume. Peste 10.000 de oameni mor din cauza poluării, pe ...
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens şi toxic, calitatea aerului fiind de ...
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru analiza amenințărilor militare. Ce este Clarity (VIDEO)
Concurent pentru gigantul american Palantir – Compania germană de apărare Helsing a lansat o platformă AI pentru ...
Compania germană din sectorul apărării Helsing a prezentat o platformă de Inteligenţă Artificială (IA) proiectată ...
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la cea mai avansată secțiune au ajuns la 78% în octombrie
Lucrările la Magistrala 6 de metrou avansează, anunță joi Metrorex. În luna octombrie, TBM „Sfânta Maria” a ajuns ...