Reţelele electrice, afectate de ploaia îngheţată, vântul puternnic şi chiciură

Alimentarea cu energie electrică din mai multe zone din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie Dobrogea a fost afectată de condiţiile meteo deosebite, mai multe echipe de intervenţie ale companiei şi contractorilor societăţii fiind în teren pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor, se spune într-un comunicat al E-Distribuţie Dobrogea.
Economica.net - S, 26 ian. 2019, 10:27
Reţelele electrice, afectate de ploaia îngheţată, vântul puternnic şi chiciură

„De la prima oră a dimineţii, un număr de 63 echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Dobrogea şi contractorilor societăţii sunt în teren şi lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonele afectate de condiţiile meteo deosebite (cod galben, cod portocaliu de vreme rea cu depuneri masive de polei şi cu vânt puternic)”, se arată în comunicat.

Compania menţionează că printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite – ploaie îngheţată, vânt puternic şi depunere de chiciură, s-au identificat izolatori sparţi şi conductori rupţi. Vântul puternic a dus şi la formarea fenomenului de galopaj a reţelelor electrice aeriene.

Totodată, societatea menţionează că păstrează un contact permanent cu autorităţile locale care sprijină intervenţia echipelor E-Distribuţie.

La nivelul E-Distribuţie Dobrogea, începând cu ora 7:00, a fost declarată stare de criză, conform procedurilor interne aflate în vigoare.

„În data de 26 ianuarie, la ora 10:00, situaţia se prezenta astfel: pe aria judeţelor Călăraşi şi Ialomiţa, 11 linii de înaltă tensiune, din cauza galopajului şi a depunerilor de chiciură pe conductori, au înregistrat declanşări sau defecţiuni, fiind afectată alimentarea cu energie electrică a 9 staţii de transformare; în judeţul Călăraşi sunt nealimentate 35 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 6 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în localităţile Fundeni, Ulmu, Dorobanţu, Mănăstirea, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Vlad Ţepeş, Vâlcele, Săruleşti, Fundulea, Independenţa, Dragalina, Gurbăneşti, Tămădău Mare, Ileana, Valea Argovei Belciugatele, Lupşanu, Dor Mărunt, Lehliu Gară, Sohatu, Frumuşani, Lehliu, Frăsinet”, se spune în comunicat.

De asemenea, în judeţul Ialomiţa sunt nealimentate 31 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 2 linii de medie tensiune parţial, fiind înregistrate avarii în localităţile: Urziceni, Manasia, Grindu, Coşereni, Borăneşti, Ioan Roată, Axintele, Gârbovi, Ciocarlia, Bărcăneşti, Valea Măcrişului, Alexeni, Cocora, Reviga, Ciochina, Miloşeşti, Griviţa, Sălcioara, Andreşeşti, Roşiori, Dragoeşti, Moviliţa, Brazii, Fierbinţi Târg, Maia, Sineşti, Adâncata, Dridu, Jilavele, Armăreşti, Balaciu, Sf.Gheorghe, Munteni-Buzău, Valea Ciorii, Slobozia-parţial, Bucu, Gheorghe Lazăr, Scânteia, Traian, Griviţa.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...