Reuniune a Guvernelor României şi Bulgariei, la Ruse

Guvernele României şi Bulgariei se vor reuni, vineri, la Ruse, şedinţa fiind precedată de o întâlnire trilaterală între premierii celor două state, Victor Ponta, Plamen Oresharski şi primul ministru sârb, Ivica Dacic.
Economica.net - vin, 07 mart. 2014, 08:40
Reuniune a Guvernelor României şi Bulgariei, la Ruse

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, agenda reuniunii guvernelor român şi bulgar va cuprinde evaluarea stadiului proiectelor de cooperare şi propuneri concrete de intensificare a acesteia, în plan sectorial, cu accent pe domeniul economic, proiectele de interconectare energetică şi de transport, afaceri interne, justiţie, dezvoltare regională, cultură, educaţie, sănătate, finanţe, apărare, tehnologia informaţiei şi comunicaţii, agricultură, tineret şi sport.

Totodată, convorbirile vor include şi un schimb de vederi menit să asigure coordonarea poziţiilor celor două ţări pe teme de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională: aspectele instituţionale în contextul alegerilor euro-parlamentare, migraţie, Schengen, Strategia Dunării, procesul de extindere al UE.

O atenţie specială va fi acordată evoluţiilor din Parteneriatul Estic, cu accent pe perspectiva europeană a Republicii Moldova şi situaţia din Ucraina.

‘La finalul Şedinţei Comune de Guvern va fi adoptată o Declaraţia Politică comună care cuprinde domeniile şi liniile cooperării bilaterale, precum şi principale axe de coordonare la nivel european. Cu acelaşi prilej vor fi semnate mai multe acorduri şi protocoale între ministerele de resort din România şi Bulgaria, în domeniile dezvoltării regionale şi administraţiei publice, afacerilor externe, apărării, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, tineretului şi sportului, agriculturii şi alimentaţiei’, se mai arată în comunicatul citat.

Cât priveşte întrevederea primilor miniştri ai României, Bulgariei şi Serbiei, aceasta va fi axată pe proiectele menite să susţină parcursul european al Serbiei şi negocierile de aderare la UE. Vor fi discutate, de asemenea, proiecte de interconectare energetică şi de transport, cele acoperite de Strategia Dunării şi afaceri interne.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit unor surse citate de mai multe media. Premierul desemnat urmează să......
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...