Reuniune de urgență la Ministerul Mediului pe tema poluării de acum din București

Acum are loc o reuniune de urgență la Ministerul Mediului, convocată de ministrul de resort, Costel Alexe, referitoare la poluarea excesivă de acum din București.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 06:59
Reuniune de urgență la Ministerul Mediului pe tema poluării de acum din București

Ministrul Mediului a convocat la această reuniune de urgență Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, potrivit unor surse apropioate situației.
Banuiala ar fi că ar fi avut loc cel puțin o ardere necontrolată, care ar fi condus la aceste niveluri ridicate ale poluării din București.

UPDATE – Depăşiri ale concentraţiilor de PM10 şi PM2.5, luni dimineaţa în Capitală (aerlive.ro)

Indicele de Calitate a Aerului (ICA) măsurat de platforma independentă de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti indica, la ora 10:00, depăşiri record, de peste 100 micrograme/mc, ale concentraţiilor de PM10 (pulberi în suspensie) în şapte din cele 11 puncte în care sunt amplasaţi senzori, arată datele aerlive.ro.

Astfel, zonele în care valorile de poluare cu PM10 erau peste limite sunt: Iuliu Maniu, Universitate, Moşilor, Piaţa Romană, Mihalache, Expoziţiei şi Băneasa Nord.

De asemenea, în alte patru zone (Piaţa Sudului, Timpuri Noi, 13 Septembrie şi Libertăţii), se înregistrau valori foarte crescute ale concentraţiilor de PM2.5, cuprinse între 77 micrograme/mc şi 92 micrograme/mc.

În tot acest timp, pe platforma calitateaer.ro, unde sunt publicate datele monitorizate prin Reţeaua Naţională de Monitorizarea a Calităţii Aerului, nu exista nicio alertă de calitate a aerului.

Indicele de calitate a aerului (ICA) atrage atenţia asupra spaţiilor cu probleme de calitate a aerului şi se determină pe baza concentraţiilor noxelor CO, NO2, SO2, PM2.5 şi PM10 înregistrate prin staţii de trafic şi urbane.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că poluarea atmosferică constituie cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană şi provoacă aproximativ 7 milioane de decese la nivel mondial, în fiecare an.

În Uniunea Europeană (UE), poluarea aerului cauzează, în medie, peste o mie de decese premature pe zi, un număr de peste zece ori mai mare decât cel al deceselor cauzate de accidente rutiere.

În cazul României, Comisia Europeană (CE) a arătat că ţara nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC şi a demarat o nouă procedură de infringement, întrucât autorităţile nu au transmis până la data de 1 aprilie 2019 programele naţionale de control al poluării atmosferice.

Particulele în suspensie (PM10) provin în special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor. Acestea pot provoca astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi deces prematur. Valoarea zilnică admisă de PM10 pentru protecţia sănătăţii umane este de 50 micrograme/mc, în timp ce valoarea limită anuală este de 40 micrograme/mc.

Totodată, particulele în suspensie PM2.5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2.5 în metrul cub de aer.

 

Rețeaua națională și rețelele independente de monitorizare a calității aerului au înregistrat depășiri record ale poluării cu PM 2,5 și PM10 duminică noapte și luni dimineață, scrie Hotnews.

Pentru poluarea cu PM2,5, un praf foarte fin amestecat cu diverse substanțe, s-au înregistrat depășiri cu 900-1000% peste limitele maxim admise, datele fiind colectate și de senzorii oficiali din rețeaua națională, integrați în platforma airly.eu, iar pentru PM10, particule mai mari de praf, s-au înregistrat depășiri de aproape 800%. Și platforma aerlive.ro a înregistrat depășiri spectaculoase.

Rețelele de socializare sunt pline de mărturii ale cetățenilor orașului care fie postează imagini cu smogul din oraș, fie capturi cu informațiile date de senzorii de măsurare a calității aereului.
Vom reveni când oficialitățile vor anunța concluziile discuțiilor.

Sursă foto: Alina Tonigaru

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor pentru programul de finanțare Femeia Antreprenor
Ministerul Economiei avertizează că nerespectarea termenului de transmitere a documentelor duce la respingerea cererilor ...
Nerespectarea termenului de transmitere sau lipsa documentelor solicitate conduce la respingerea finanţării în cadrul programului Femeia Antreprenor - ediţia 2024, care are finanţări de până......
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi a dezvăluit joi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T, noua serie Xiaomi 17T, ce include ...
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea va trebui să separe deșeurile pe fracții – proiect PMB
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea ...
Autorităţile administraţiei locale vor avea obligaţia să implementeze instrumentul economic "plăteşte pentru cât ...
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România ce reunește o competiție internațională de top, creatorii ...