Reuniune G20: Pe agendă, evaziunea fiscală şi încetinirea economiei globale

Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din grupul G20 se vor reuni vineri la Moscova pentru a intensifica lupta împotriva evaziunii fiscale şi a evita o nouă încetinire a economiei mondiale, transmite AFP.
Economica.net - vin, 19 iul. 2013, 07:31
Reuniune G20: Pe agendă, evaziunea fiscală şi încetinirea economiei globale

Reuniunea de două zile de la Moscova va pregăti, de asemenea, summitul liderilor G20, care va avea loc la începutul lunii septembrie la Sankt Petersburg.

‘Până în prezent, ţările G20 au jucat un rol de pompier pentru a ţine sub control criza. Astăzi forumul trebuie să pună la punct o foaie de drum pentru a mobiliza sectorul privat, pieţele financiare, guvernele, băncile centrale şi băncile de dezvoltare’, a declarat vice-ministrul rus de Finanţe, Sergei Storchak.

La ultima reuniune G20, care a avut loc în luna aprilie la Washington, a fost dat publicităţii un comunicat prin care comunitatea internaţională era îndemnată să lupte împotriva secretului bancar ca mijloc pentru combaterea evaziunii fiscale. Sarcina a fost înmânată Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care ar urma să-şi prezinte vineri raportul.

Un obiectiv cheie al OECD este abordarea aşa-numitei ‘optimizări fiscale’, adică a prevederilor contabile utilizate de companiile multinaţionale pentru a-şi reduce impozitele pe care trebuie să le plătească. Printre companiile care în ultima perioadă au fost acuzate că utilizează metode contabile controversate se numără nume precum Google, Amazon şi Starbucks.

În paralel, o reuniune a miniştrilor Muncii din G20 se desfăşoară la Moscova pentru a discuta modalităţile de întărire a cooperării împotriva şomajului.

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou parc în București. Unde este
Apare un nou parc în București. Unde este
 PSD Sector 3 a depus în Consiliul Local un proiect de amenajare a Parcului Pallady, de 24.121 de metri pătraţi, în zona Drumul Gura Crivăţului - Theodor Pallady, susţinut de 660 de voturi......
Francezii de la ENGIE, premieră europeană în România: primul lor parc hibrid de pe continent se construiește în Galați
Francezii de la ENGIE, premieră europeană în România: primul lor parc hibrid de pe continent se construiește în Galați
Francezii de la ENGIE, care au ca țintă 1.000 MW în regenerabil în anul 2030 în România, anunță primul lor proiect ...
Electroputere VFU Pașcani a finalizat modernizarea prin PNRR a celor 42 de vagoane pentru CFR Călători
Electroputere VFU Pașcani a finalizat modernizarea prin PNRR a celor 42 de vagoane pentru CFR Călători
Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, a finalizat modernizarea celui de-al 42-lea vagon de călători clasa ...
Se lucrează deja la Dacia Sandero electrică. Ce spune directorul Renault Group Maroc
Se lucrează deja la Dacia Sandero electrică. Ce spune directorul Renault Group Maroc
În cadrul unei întâlniri cu presa internațională, care a avut loc la Tanger și la care a luat parte și Economică.net, ...