REVIEW Energizer P550S: o propunere onestă pentru cei care caută un telefon robust, cu baterie uriaşă, la un preţ relativ prietenos

Cunoscuţi ca producători de baterii şi acumulatori, americanii de la Energizer s-au apucat, anul trecut, de făcut telefoane. Am testat una dintre propunerile entry din gama de smartphone-uri Android a companiei, şi anume modelul Power Max P550S.
Vlad Popescu - lun, 28 mai 2018, 06:45
REVIEW Energizer P550S: o propunere onestă pentru cei care caută un telefon robust, cu baterie uriaşă, la un preţ relativ prietenos

Piaţa de telefoane Android a devenit extrem de aglomerată la toate categoriile de preţ şi dotări. Pe de o parte, consumatorul are de unde alege. Pe de altă parte, persoanele neavizate – majoritatea utilizatorilor nu sunt interesaţi de tehnologie – se pot pierde în multitudinea de opţiuni, dotări şi brand-uri.

În lumina reflectoarelor ajung, de regulă, modelele flagship, cu preţuri care, în ultimii doi ani, sar de multe ori de 3.000 de lei, şi care acţionează ca „locomotive” pentru telefonele mai ieftine de la acelaşi brand, indiferent dacă acestea din urmă merită sau nu să fie asociate cu vârful de gamă.

De cele mai multe ori, pentru majoritatea celor care caută un smartphone, decizia de cumpărare este influenţată puternic de sfatul unei rude sau al unui prieten mai bine informat sau mulţumit în mod deosebit de un anume produs, de promoţiile operatorilor telecom şi, poate în ultimul rând, de informaţiile găsite pe internet, inclusiv în review-uri. Oferta de review-uri pentru smartphone-urile de vârf sau pentru brand-urile mari este foarte bogată, atât în limba română cât şi pe paginile de limbă engleză. Companiile noi din piaţă, sau mai puţin cunoscute, nu se bucură de aceeaşi „bogăţie” de informaţii relevante, uşor de găsit, în special dacă nu au inspiraţia sau resursele să investească în promovare şi să ajungă în oferta cu abonament a unui operator mobil important.

Telefoanele şi smartphone-urile Energizer şi-au făcut loc în oferta Telekom, la preţuri care pornesc de la 1 leu cu abonament, dar şi în principalele magazine online. Distribuitorul din România pariază în acelaşi timp şi pe comerţul tradiţional şi a decis să deschidă magazine sau standuri în principalele centre comerciale, pentru a-şi aduce produsele sub nasul consumatorilor

Cele două familii de smartphone-uri Energizer, Hard Case şi Power Max, pun accent pe rezistenţa la şocuri şi umezeală şi pe durata generoasă de viaţă a bateriei, fiind adresate celor care lucrează sau se distrează în condiţii mai dure şi nu numai.

Modelul pe care îl analizăm astăzi, Energizer Power Max P550S, vine cu o propunere simplă: o baterie de top, cu capacitatea de 5.000 mAh, şi o construcţie robustă, la un preţ entry.

Telefonul îşi declară intenţiile încă de la ambalaj. Cutia în care vine Energizer P550S s-ar simţi ca acasă mai degrabă într-un garaj sau atelier, între trusa de scule şi bormaşină, decât lângă cartoanele elegante cu textură catifelată în care vin ambalate majoritatea smartphone-urilor.

Capacul este viu colorat, conţine şi o poză cu telefonul, iar ambalajul îşi face datoria de a prezenta specificaţiile hardware şi principalele caracteristici pe care mizează producătorul.

De la primul contact, telefonul inspiră robusteţe şi seriozitate. Construcţia este una solidă, metalică, cu materiale şi finisaje de calitate, terminalul dă impresia că este foarte rezistent. Nimic nu se miştă, nu scârţâie, nu flexează. Este un dispozitiv masiv, destul de greu – 203 grame – graţie bateriei generoase.

În cutie mai găsim cablul USB, căştile cu microfon şi adaptorul pentru priză – Energizer include aici atât varianta pentru Europa, cât şi cea pentru SUA/UK/Asia. Headset-ul nu este ideal pentru ascultat muzică, însă îşi face treaba în ceea ce priveşte convorbirile.

Partea superioară este dominată de ecranul LCD IPS de 5,5 inci cu rezoluţie HD (720×1280). Din testele noastre, ecranul este capabil de suficientă strălucire pentru a putea fi folosit afară în zile însorite, însă nu excelează la capitolul contrast, un aspect destul de comun la ecranele LCD low cost. Totuşi, acest neajuns nu sare în ochi fără să aveţi alături un dispozitiv mai bine dotat la capitolul display.

Spaţiul de deasupra ecranului este ocupat de speakerul pentru convorbiri şi camera foto secundară de 5 megapixeli, iar sub ecran găsim butoanele capacitive pentru acasă, înapoi şi multitasking.

Pe muchia de deasupra ecranului se găseşte mufa jack de 3,5mm pentru căşti şi microfon, care, din păcate, nu mai este considerată necesară de unele brand-uri mai „pretenţioase”.

Pe muchia din dreapta ecranului găsim, de sus în jos, butonul de volum şi butonul de power, în timp ce pe latura opusă se găseşte fanta pentru SIM, care poate acomoda două cartele GSM sau o cartelă GSM şi un card microSD de până la 64 GB, pentru a complementa cei 16 GB de stocare oferiţi standard de telefon. În sfărşit, pe latura de sub ecran se află mufa USB Type-C şi grilajul speaker-ului.

Butoanele dau senzaţia de fiabilitate, dar feedback-ul la apăsare (click-ul, dacă doriţi) nu este printre cele mai satisfăcătoare. Totuşi, este un dispozitiv construit în jurul funcţionalităţii, iar din acest punct de vedere nu avem nimic de reproşat. Speakerul nu este nici printre cele mai zgomotoase, nici printre cele mai fidele pe care le-am întâlnit, însă se achită de obligaţii. Chestiuni de rafinament care vor fi îmbunătăţite, probabil, la următoarele iteraţii ale telefoanelor Energizer.

Pe spatele telefonului găsim camera foto principală, aproape de muchia de sus a telefonului, în colţ, şi senzorul de amprentă, plasat central, în poziţia ideală pentru a fi atins cu degetul arătător atunci când ţinem telefonul în mână. Senzorul de amprentă nu este cel mai rapid şi nici cel mai precis pe care l-am întâlnit, necesitând uneori mai multe atingeri sau introducerea parolei pentru deblocarea telefonului. Din păcate, deşi avem de-a face deja cu un telefon destul de gros, camera foto iese totuşi în afara carcasei, creând o protuberanţă pe partea din spate în jurul căreia telefonul oscilează atunci când este aşezat pe masă.

Energizer P550S este dotat cu o cameră foto principală de 13 megapixeli, cu autofocus şi flash LED care poate fi folosit şi ca lanternă. Suportă filmarea la rezoluţie HD 720P, la 30 de cadre pe secundă (fps).

Camera foto a devenit, în ultima vreme, principalul element de diferenţiere între smartphone-uri. Un smartphone Android de 1.000 de lei, sau chiar mai puţin, oferă caracteristici similare cu modelele de 4.000 de lei. Acelaşi sistem de operare, posibilitatea de a instala aceleaşi aplicaţii. Celelalte diferenţe, cum ar fi performanţa sau calitatea ecranului, nu prea sunt evidente „cu ochiul lliber” pentru utilizatorul obişnuit. Cu excepţia camerei foto.

Aceste fiind zise, fără a avea pretenţii de fotografi (nici măcar amatori), camera principală a telefonului Energizer P550S îşi face treaba şi este competitivă la acest preţ, atâta vreme cât intenţia utilizatorului este de a prinde poze şi clipuri video destinate postărilor pe social media. Ca de obicei, seara şi noaptea, sau în condiţii mai puţin ideale de luminozitate, performanţa camerei are de suferit.

Un alt aspect important atunci când alegem un smartphone este bateria, sau cât rezistă telefonul între două încărcări. Ca întotdeauna, depinde de modul în care este utilizat. Persoanele care stau mereu cu telefonul în mână, în convorbiri, pe net sau pe YouTube, vor fi încântate să afle că Energizer P550S poate face faţă de dimineaţa şi până a doua zi la ceas de seară, după o încărcare completă.

Din testele noastre, am tras de baterie chiar şi aproape trei zile lucrătoare cu o singură încărcare, dacă am renunţat la YouTube. Probabil un utilizator mai liniştit ar putea scoate şi mai mult din acumulatorul de 5.000 mAh. O încărcare „full”, de la 0% la 100%, a durat aproximativ două ore şi 50 de minute. Din păcate, bateria nu poate fi înlocuită de utilizator.

Telefonul este dotat cu un procesor quad-core de 1,3 gigaherţi, produs de compania chneză MediaTek (chipsetul MT6737), acompaniat de un procesor grafic Mali T720 şi 2 GB de memorie RAM. Performanţa este competitivă cu celelalte telefoane din acest segment de preţ; se mişcă decent în aplicaţiile uzuale, dar nu recomandăm jocuri complexe. Ne-ar fi plăcut să vedem 3 GB sau 4 GB de memorie, însă preţul RAM-ului a explodat în ultimii ani şi înţelegem decizia producătorului de a dota telefonul cu strictul necesar şi de a investi bugetul astfel economisit în acumulator şi într-o construcţie mai robustă.

Considerăm că spaţiul de stocare standard, de 16 GB, este suficient, iar utilizatorii care obişnuiesc să stocheze muzică pe telefon sau folosesc des camera foto ori funcţia de captură video pot opta pentru un card de memorie, care poate ajunge până la 100 de lei în cazul variantelor de 64 GB, sau câteva zeci de lei pentru 16-32 GB.

Sistemul de operare este Android 7.0 Nougat. Energizer a ales o implementare curată a Androidului, fără aplicaţii în plus care să nu poată fi dezinstalate, ceea ce ajută atât la capitolul experienţă de utilizare, cât şi performanţa telefonului. În perioada de câteva săptămâni cât am utilizat telefonul pentru acest review, Energizer P550S nu a dat erori, nu s-a blocat şi nu s-a resetat.

În ceea ce priveşte conectivitatea, Energizer P550S suportă toate benzile standard în Europa, inclusiv în spectrul 4G, şi este dotat cu WiFi, Bluetooth, GPS şi radio FM.

Telefonul poate fi cumpărat „la liber” la preţuri de aproximativ 630-650 de lei, sau de la 1 leu în oferta Telekom.

În concluzie, Energizer Power Max P550S este un produs corect în zona entry, care se adresează în opinia noastră unui anumit tip de utilizator, atent mai degrabă la funcţionalitate, fiabilitate şi durata de viaţă a bateriei.

Ca plusuri, menţionăm sistemul Android curat, standard, care nu a fost umflat cu înflorituri şi aplicaţii inutile, durata de viaţă extrem de solidă a bateriei şi construcţia robustă, din metal. La capitolul minusuri, menţionăm doar performanţa camerei foto, însă n-am întâlnit până acum vreun telefon în această gamă de preţ care să treacă acest test. De amintit că este abia prima generaţie de telefoane Energizer.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...