Rezervele valutare ale Chinei au scăzut cu aproape 100 de miliarde de dolari în ianuarie

Rezervele valutare ale Chinei au atins în ianuarie cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în condiţiile în care Banca Centrală a Chinei (PBOC) a vândut dolari pentru a susţine cursul de schimb al yuanului, informează AFP.
Economica.net - lun, 08 feb. 2016, 12:58
Rezervele valutare ale Chinei au scăzut cu aproape 100 de miliarde de dolari în ianuarie

Potrivit datelor publicate duminică pe pagina de Internet a PBOC, în cursul lunii ianuarie rezervele valutare ale Chinei au scăzut cu 99,5 miliarde de dolari până la aproximativ 3.200 de miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel înregistrat după luna mai 2012, scrie Agerpres.

În ultima perioadă îngrijorările cu privire la economia chineză au dus la deprecierea monedei naţionale (yuanul) până la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. În încercarea de a opri deprecierea yuanului, Banca Centrală a Chinei vinde dolari, însă în paralel autorităţile de la Beijing încearcă să pună capăt tendinţei de fugă a capitalurilor.

Unii analişti susţin că yuanul chinez va continua să se deprecieze în acest an, punând sub semnul întrebării capacitatea Beijingului de a pune capăt acestei tendinţe. ‘Deşi rezervele rămase reprezintă o sumă substanţială, ritmul rapid în care acestea s-au redus în ultimele luni pur şi simplu nu este sustenabil’, apreciază economistul IHS Global Insight, Rajiv Biswas.

În încercarea de a pune capăt acestei hemoragii, China a înăsprit unele mecanisme de control a capitalurilor, astfel că declinul rezervelor a fost mai mic în luna ianuarie decât în luna decembrie, când au înregistrat o contracţie record de 108 miliarde de dolari. ‘Încetinirea ritmului de scădere a rezervelor sugerează că unele restriccţii impuse în ianuarie au dat roade’, a apreciat Shen Jianguang, analist la Mizuho Securities.

Principalul organism de planificare economică din China, Comisia Naţională de Dezvoltare şi Reformă (NDRC), a anunţat săptămâna trecută că pentru 2016 a fost fixat un obiectiv de creştere economică cuprins între 6,5 şi 7,0 %, o recunoaştere a faptului ritmul de creştere al economiei chineze va continua să încetinească, după ce în 2015 a înregistrat cel mai mic avans din ultimii 25 de ani.

Investitorii din întreaga lume urmăresc cu atenţie încetinirea celei de a doua economii mondiale, care a provocat turbulenţe pe pieţele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...