Rezidenții europeni din Marea Britanie nu vor putea vota la referendum

Cetățenii europeni aflați în Marea Britanie nu vor putea vota la referendumul pe care Londra intenționează să îl organizeze în legătură cu menținerea țării în Uniunea Europeană. Este ce a anunțat astăzi guvernul britanic, potrivit BBC, citat de RFI Romania. 
Economica.net - lun, 25 mai 2015, 14:29
Rezidenții europeni din Marea Britanie nu vor putea vota la referendum

Motivul referendumului, așa cum a fost expus de Downing Street 10, este că niciun cetățean britanic de sub 58 de ani nu a fost vreodată întrebat dacă vrea ca țara sa să fie parte a Uniunii Europene.

Detaliile referendumului privind apartenența Marii Britanii la blocul comunitar urmează să fie prezentate Parlamentului joi. Guvernul a prezentat însă cele mai importante informații la acest capitol.

Biroul prim-ministrului a menționat că listele electorale pentru referendum vor fi bazate „pe cele pentru alegerile legislative”, care au avut loc pe 7 mai, fapt ce înseamnă că majoritatea cetățenilor din alte țări ale UE care locuiesc pe teritoriul britanic nu vor fi în măsură să voteze. Deci nici românii aflați acolo nu vor avea dreptul să voteze, mai scrie RFI Romania. 

Excepție fac Ciprul și Malta, pentru că pe liste sunt chemați la urne și rezidenții cetățeni ai Irlandei sau Commonwealthului, care include 53 de țări . Două din aceste 53 sunt, de asemenea, membre ale UE: Cipru și Malta.

„Considerăm că este important să aibă drept de vot cetățenii britanici, irlandezi și ai Commonwealthului”, a explicat o sursă din cadrul Downing Street 10.

În acest fel, guvernul dă satisfacție euroscepticilor, care afirmau că până la 1,5 milioane de persoane din alte state europene vor putea vota la referendum în timp ce se află în Marea Britanie.

Pe de altă parte, vor avea drept de vot cetățenii britanici aflați în străinătate, care au plecat de cel mult 15 ani, potrivit BBC. Nu vor putea vota nici tinerii de 16 și 17 ani, așa cum s-a întâmplat la referendumul privind independența Scoției. Vor participa la plebiscit și membrii Camerei Lorzilor, deși aceștia nu au dreptul să voteze în cadrul alegerilor generale.

Votul va semăna așadar mai mult cu alegerile legislative decât cu alegerile locale ori europarlamentare. Cert este că referendumul va avea loc până cel târziu la sfârșitul lui 2017, așa cum au promis conservatorii aflați la putere.

Totuși, în paralel, premierul David Cameron a inițiat și o campanie diplomatică al cărei scop ar fi să obțină reformarea Uniunii în favoarea Marii Britanii. Prima consultare va fi cea cu șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...