Rezultatele preliminare ale verificărilor arată că pe lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva sunt probleme de calitate

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, a declarat, vineri, la Arad, că rezultatele preliminarii ale verificărilor arată că pe lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva, unde s-a prăbuşit terasamentul, sunt probleme de calitate, care ar urma să fie remediate de către antreprenor, în timp ce autorităţile îşi vor intensifica controalele pe acest şantier pentru a se asigura că sunt respectate termenele şi standardele de calitate.
Economica.net - vin, 28 iul. 2017, 11:23
Rezultatele preliminare ale verificărilor arată că pe lotul III al autostrăzii Lugoj-Deva sunt probleme de calitate

Prezent în Arad alături de ministrul Trabsporturilor, şeful CNAIR, Ştefan Ioniţă, a vorbit despre verificările făcute după prăbuşirea terasamentului pe lotul III au autostrăzii Lugoj-Deva, arătând că există probleme de calitate.

„Avem rezultate preliminare pe Lugoj-Deva, lotul III, sunt probleme de calitate care vor fi rezolvate de către antreprenor. După cum ştiţi, comisiile noastre care fac controale inopinate au sesizat anumite anomalii. Eu cred că trebuie să intensificăm aceste controale, să stăm la antreprenor, să îşi respecte termenele şi să execute lucrările după standarde”, a spus Ştefan Ioniţă, care nu a precizat natura problemelor constatate.

Şeful CNAIR a precizat că „lucrul nu a fost oprit niciodată” pe acest şantier, iar în prezent se fac „remedierile de rigoare”.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent şi el la Arad, a adăugat: „Sunt importante termenele, dar nu putem face rabat de la calitate şi să trecem cu vederea anumite probleme care sunt la terasamente sau unde s-au identificat (…) Antrepenorii până acum nu au fost obişnuiţi să fie controlaţi şi au mai modificat soluţiile tehnice din studiile de fezabilitate”.

Lotul doi al autostrăzii Lugoj– Deva are o lungime totală de 28 kilometri, valoarea contractului de execuţie fiind de 562,73 milioane de lei fără TVA. În acest moment circulaţia se desfăşoară pe aproximativ 15 kilometri, între nodurile Traian Vuia şi Margina. Pe restul lotului vor trebui realizate două tuneluri de trecere pentru animale.

Lungimea totală a lotului trei al Autostrăzii Lugoj – Deva este de 22,139 kilometri. Contractul de execuţie a fost semnat în mai 2013, iar valoarea licitată a lucrărilor a fost de 579 milioane de lei.

Lungimea tronsonului patru este puţin peste 22 de kilometri şi face legătura între nodul de la Ilia şi de la Şoimuş, acolo unde începe autostrada Deva – Orăştie. Lucrările costă 419,4 milioane de lei.

Citeste si: S-a prăbuşit rambleul unei autostrăzi care trebuia finalizată anul acesta. Compania de Drumuri face verificări

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...